Victor Ponta: Următorul an va fi unul dificil, în care Guvernul va lua şi măsuri nepopulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta a anunţat că Guvernul pe care îl conduce va lua măsuri nepopulare în 2013 FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Târgu Jiu, că anul 2013 va fi unul dificil, în care Guvernul va face şi reforme necesare, însă ale căror măsuri vor fi nepopulare printre alegători.

Ponta a menţionat că este dispus să îşi asume riscurile pe care le presupun reformele preconizate pentru anul viitor, precizând că se bazează pe majoritatea stabilă din Parlament.

„În mod sigur anul viitor este un an dificil, dar, din fericire, avem stabilitate şi putem gândi lucrurile nu pentru o lună sau două, ci pentru patru ani. Asta înseamnă că vor fi decizii care nu ne vor atrage laude, prin care vom supăra oameni. Important este să avem o linie foarte clară şi să luăm toate deciziile, unele mai dureroase, altele mai puţin dureroase, pentru ca judeţul Gorj, dar şi toată ţara, să meargă în direcţia cea bună”, a menţionat Ponta.

Ponta a arătat că problemele economice ale României, provin, dincolo de datoriile ce trebuie plătite FMI pentru împrumuturile acordate, şi din procesele pierdute de Executiv în faţa bugetarilor şi cele pierdute din cauza nerestituirii la timp a proprietăţilor.

Ponta a spus că, joi, la ultima şedinţă de Guvern, le-a cerut colegilor săi din cabinet să iasă din „logica de campanie electorală”, el declarând că succesul din alegeri trebuie valorificat în 2013 pentru aplicarea unor reforme necesare în ţară.

„Ar fi păcat o aşa victorie să n-o folosim, în sensul de a face şi lucruri care nu sunt plăcute electoratului, dar care trebuie făcute. 2013 e un an de decizii. Acum nu mai avem nicio scuză, iar eu sunt dispus să îmi asum responsabilitatea pentru toate deciziile de care România are nevoie”, a declarat Ponta.

Premierul a dat ca exemplu de măsuri care nu sunt pe placul electoratului nemajorarea salariilor cu mai mult decât a fost în 2012, neplata celor care „s-au trezit” revoluţionari după ce s-a terminat Revoluţia, restructurarea ministerelor şi a companiilor de stat.

„Sunt dispus acum să iau deciziile care nu s-au mai luat din 2004 încoace. Sunt decizii importante de restructurare a ceea ce înseamnă administraţia românească, modul de cheltuire a banilor publici, modul de colectare a banilor. Vor fi destui oameni nemulţumiţi, dar important este dacă luăm deciziile corecte pentru cei mai mulţi dintre români”, a spus Ponta.

Premierul a venit, joi după-amiază, la Târgu Jiu, pentru a participa la o petrecere organizată de USL Gorj, ocazie cu care Ponta urma să le mulţumească celor care l-au susţinut în campania electorală din colegiul 6 din judeţ la Camera Deputaţilor.


 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima