Victor Ponta: "Trebuie să facem într-o lună ceea ce nu s-a făcut în opt ani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta se întâlneşte în acest moment la Guvern cu reprezentanţii instituţiilor care vor asigura actualizarea listelor electorale, pentru a le pune la dispoziţia Curţii Constituţionale.

Victor Ponta le-a spus reprezentanţilor instituţiilor că "trebuie să facem într-o lună de zile ce nu s-a făcut în opt ani. Asta e situaţia moştenită. Trebuie să o realizăm. Vă rog domnule ministru să colaboraţi cu Vasile Blaga, care a fost cel mai mult în funcţie. Vă rog să beneficiaţi de toată experienţa celor de dinainte, inclusiv pentru că este obligaţia lor să îndrepte ce nu au făcut". 

"Din 2004, evidenţa persoanelor din România a fost transferată de la Guvern către autorităţile publice locale. Şi de atunci serviciile de evidenţă informatizată ale persoanelor aparţin autorităţilor locale. Ministerul Administraţiei şi Internelor de atunci până în prezent este doar administratorul bazei de date centralizată şi actualizată de autorităţile publice locale. Până pe 31 august sarcina principală va reveni autorităţilor locale, dar prefecţii trebuie să le sprijine", a mai spus Victor Ponta. 

Premierul a reiterat mesajul pe care l-a dat aseară şi preşedintele interimar, Crin Antonescu: "Orice fel de campanie s-a încheiat. În noiembrie vom avea campanie pentru alegerile parlamentare. Până atunci mai puţină dezbatere politică şi mai multă muncă". 

"Vreau să transmitem la Curte date reale şi date pe care le putem garanta. Nu mă interesează dacă datele vor arăta că suntem mai mulţi sau mai puţini. Mai important decât cine câştigă la referendum este să avem o administraţie care să funcţioneze. Vor mai fi procese electorale şi trebuie să le ţinem pe baza unor date de necontestat", le-a mai spus premierul reprezentanţilor veniţi la Guvern. 

Premierul a identificat patru situaţii speciale în care ar putea apărea persoane care nu mai există sau nu mai au drepturile electorale necesare. Victor Ponta a spus că aceste situaţii sunt: 

  • Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care nu mai trebuie să figureze de pe listele electorale din România.
  • Persoane decedate în ţară şi în străinătate, date care se transmit doar către Sector 1 din Bucureşti.
  • Mai urmează cei care nu mai au dreptul să voteze.
  • În al patrulea rând, o situaţie mai puţin consistentă ca număr e reprezentată de cetăţenii care au renunţat la cetăţenie. 

Ştire în curs de actualizare

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”