Victor Ponta, într-un interviu pentru „Frankfurter Allgemeine Zeitung”: „Eu şi preşedintele ne-am învăţat lecţia. Pentru amândoi, conflictul a fost o înfrângere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un interviu acordat publicaţiei „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, premierul Victor Ponta a afirmat că speră să reînnoiască parteneriatul strategic dintre România şi Germania şi explică de ce a ajuns la concluzia că este necesară coabitarea cu preşedintele Traian Băsescu.

Dorind să afle care este orizontul de aşteptare al lui Ponta la sosirea sa la Berlin, jurnalistul german Reinhard Veser află că şeful guvernului României nutreşte intenţia de a reînnoi "parteneriatul strategic cu Germania". „Doresc sa conving guvernul german asupra faptului ca în România criza politică s-a încheiat, după alegerile parlamentare din decembrie şi odată cu angajamentul dintre preşedintele Basescu şi mine privind cooperarea”, a subliniat premierul. „Amândoi ne-am învăţat lecţia, conflictul a fost pentru amândoi o înfrângere”, a completat Ponta.

Premierul a dat asigurări că „nu va exista un mare val de forţă de munca imigrantă din România spre Europa Occidentală. Cei mai mulţi români care au părăsit ţara s-au îndreptat spre Italia sau Spania, ţări unde limba, cultura şi mentalitatea sunt similare cu cele româneşti. În plus, cei mai mulţi români care au vrut sa meargă în Germania sunt deja acolo: sunt cu precădere tineri bine pregătiţi care muncesc din greu şi plătesc impozite”.

Atingând punctul sensibil al migraţiei - romii care solicită ajutoare sociale în ţările gazdă -, Ponta a spus că „soluţia  pe termen lung constă în integrarea romilor aici, in România”, însă a subliniat că pentru asta e nevoie de sprijin financiar şi de o strategie pentru 10-15 ani.

„Este legitim dacă Germania doreşte să combată abuzurile asupra sistemului social prin noi legi.  (...) Tot ceea ce cerem este sa nu existe o discriminare a românilor fata de cetăţenii altor state europene”, a mai declarat şeful Executivului.

Un alt punct nevralgic în relaţiile bilaterale, cel care a determinat Germania să se opună primirii României în spaţiul Schengen, a fost generat de îndoielile privind respectarea de către Bucureşti a principiilor statului de drept, după cum reiese şi din raportul UE.

Ponta a ţinut să precizeze că din decembrie (n.r. când au avut loc alegerile parlamentare) s-au făcut „paşi importanţi”, iar „Coomisia Europeană i-a recunoscut ca un angajament privind independenţa justiţiei şi combaterea eficienta a corupţiei”.

Jurnalistul german a adus în discuţie şi miniştrii din actualul Cabinet care sunt cercetaţi penali - liberalul Relu Fenechiu şi social-democratul Liviu Dragnea. Ponta a declarat că Fenechiu, numit de partenerii liberali de coaliţie, ar urma să demisioneze deîndată ce tribunalul va pronunţa sentinţa de condamnare. „Dacă este nevinovat, rămâne bineînţeles”.

Cât despre Dragnea, acuzat de fraude electorale, Victor Ponta a declarat: „El nu este încă judecat si aştept să văd daca procuratura continuă cercetările sau nu. Acesta este un caz care a fost deschis în timpul crizei politice de anul trecut şi aştept să fie finalizat intr-un mod sau altul”.

În acest context, premierul a recunoscut că criza de anul trecut a fost dusă cu tot felul de arme de ambele părţi, inclusiv de partea social-democraţilor.

Ponta a spus că procuratura, DNA şi ANI „au fost văzute de o parte din mass-media şi din scena politică drept arme politice ale preşedintelui Băsescu”. Totuşi, a subliniat că şi-a asumat un angajament faţă de CE şi opinia publică, „u numai să menţin cadrul juridic pentru aceste instituţii, ci şi sa păstrez in poziţii de conducere persoanele recunoscute internaţional pentru activitatea lor”. „Uneori sunt atacat mai dur decât preşedintele Basescu pentru ca protejez aceste instituţii”, a mai spus Ponta.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein