Victor Ponta: „Coabitarea funcţionează foarte bine. Eu mă ocup de pâine, preşedintele de circ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, ironic, miercuri, că pactul de coabitare dintre el şi preşedintele Traian Băsescu funcţionează foarte bine: „Eu mă ocup de pâine, preşedintele de circ“.

Vorbind despre măsura de reducere a TVA la pâine, care va intra în vigoare de la 1 septembrie, premierul a precizat că sistemul poate fi extins şi la alte categorii de produse alimentare, însă a subliniat că „pierdem bani, odată cu reducerea TVA“.

„Sunt măsuri economice care, pe hârtie, aduc pierderi la buget, aşa cum sunt măsuri care ne-au adus câştiguri pentru buget şi în realitate  nu s-a întâmplat asta. Când s-a mărit TVA de la 19% la 24% pe hârtie, în realitate încasările au crescut cu 1,5%“, a mai spus Ponta.

„Nu ştiu dacă  va scădea chiar atât de mult evaziunea fiscală, preţul la pâine“, a arătat el, adăugând că există şanse ca proiectul să fie unul „de succes“.

La finalul declaraţiei de presă, Victor Ponta a ţinut să adauge că aceste măsuri arată că pactul de coabitare funcţionează „foarte bine“, din moment ce premierul „se ocupă de pâine, iar preşedintele de circ“.

Anterior, vorbind despre coabitare, premierul a arătat că „ignoră“ declaraţiile lui Traian Băsescu.

„Acel acord de colaborare instituţională, în ceea ce mă priveşte, eu sunt foarte hotărât să îmi respect obligaţiile care îmi revin. Din punctul de vedere al preşedintelui, e foarte clar că domnia sa nu l-a mai respectat şi, mă rog, nu ar fi nici prima şi nici ultima dată când nu îşi respectă cuvântul dat“, a declarat Victor Ponta, la finalul şedinţei de Guvern de săptămâna trecută.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat