Victor Ponta a fost ales vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PSD, Victor Ponta, este, de joi, unul dintre cei 32 de vicepreşedinţi ai Internaţionalei Socialiste FOTO: Mediafax

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seară, într-o intervenţie la RTV, că a fost ales vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste. El a precizat că, în calitate de vicepreşedinte, va trebui să participe, o dată la şase luni, la reuniunile liderilor socialişti. Ponta a participat, în Africa de Sud, la reuniunea Internaţionalei Socialiste, unde au avut loc mai multe reuniuni şi întâlniri politice.

Victor Ponta a spus că alegerea în funcţia de vicepreşedinte este un succes pentru PSD. El a ţinut să puncteze, referitor la mutarea la Bruxelles a Congresulului PES, că a fost o decizie a PSD, luată în condiţiile în care socialiştii germani anunţaseră că nu ar veni la Bucureşti invocând probleme pe care le-ar avea cu presa germană.

"Atunci am zis să mutăm Congresul la Bruxelles, pentru că socialiştii germani sunt importanţi. Vom face la Bucureşti alt congres", a spus Ponta.

PSD a solicitat PSE amânarea sau mutarea la Bruxelles a Congresulului PES, pentru că acest eveniment să nu fie "umbrit" de luptele politice interne, iar decizia transferului la Bruxelles va fi anunţată oficial zilele următoare, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Hannes Swoboda, liderul S&D din PE.

"Decizia de a solicita amânarea sau mutarea la Bruxelles a Congresului Partidului Socialist European a fost luată de PSD. Solicitarea ne-a fost prezentată verbal în această dimineaţă de către preşedintele PSD, domnul Victor Ponta, într-o întâlnire avută cu mine şi preşedintele PES, Serghei Stanişev", a declarat telefonic pentru MEDIAFAX Swoboda, el adăugând că această discuţie cu Ponta a avut loc la reuniunea din Africa de Sud a Internaţionalei Socialiste.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews