Victor Negrescu a solicitat în Parlamentul European adaptarea finanţărilor la nevoile actuale ale statelor membre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook

Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, adaptarea finanţărilor europene la nevoile actuale ale ţărilor membre, în contextul impactului generat de războiul din Ucraina, a creşterii preţurilor la energie şi alimente şi în contextul modificărilor aduse bugetului european, ce vizează sprijinirea statelor ce au preluat un număr semnificativ de refugiaţi.

„Crizele pe care le traversăm în prezent şi volatilitatea mediului economic actual fac ca planurile de redresare şi rezilienţă aprobate anul trecut să nu mai corespundă în totalitate nevoilor noastre de astăzi. Fie că vorbim de zona de agricultură sau de sănătate, educaţie sau energie, de pensii sau beneficii sociale, lista de priorităţi s-a schimbat semnificativ pentru multe dintre statele europene.

Este şi cazul României, unde am avut un plan făcut pe repede înainte, cu multe carenţe, alocări de milioane de euro pentru consultanţă şi ţinte care afectează stabilitatea socială a ţării. De aceea, este important ca regulamentul european să permită o flexibilitate mai mare, o optimizare în funcţie de nevoile statelor membre, dar şi o distribuţie echitabilă a fondurilor între domeniile de investiţii şi zonele beneficiare.

Nu în ultimul rând, am militat mereu pentru o alocare semnificativă de fonduri pentru educaţie şi formarea continuă şi am fost autorul amendamentului prin care Parlamentul European solicită minim 10% din fonduri pentru acest domeniu. Mă bucur să constat că majoritatea statelor membre au respectat recomandarea noastră şi că această propunere este preluată şi în acest raport” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, în intervenţia sa despre planurile de redresare şi rezilienţă, susţinută în plenul legislativului european, potrivit unui comunicat de presă.

Europarlamentarul român a contribuit, potrivit sursei citate, şi la procesul de modificare a bugetului european astfel încât acesta să includă sume suplimentare pentru statele aflate la frontiera cu Ucraina.

„Am modificat bugetul european pe anul 2022 pentru a ne asigura că există suficienţi bani pentru a face faţă acestor provocări legate de războiul din Ucraina. Fondurile vor acoperi o parte din cheltuielile şi eforturile făcute de statele membre şi vor ajuta la îmbunătăţirea răspunsului european. O atenţie sporită va fi oferită statelor aflate la frontiera cu Ucraina, printre care şi România, pentru a finanţa, spre exemplu, hub-ul umanitar. Nu în ultimul rând, autorităţile locale şi judeţene vor putea beneficia de resurse financiare suplimentare.

Cu toate acestea, ne trebuie un plan concret cu privire la viitoarele nevoi de finanţare şi un sprijin financiar pentru efectele indirecte ale războiului din Ucraina, în mod special asupra statelor din regiune. Aproximativ 40% dintre cetăţenii europeni cred că războiul le-a afectat nivelul de trai şi îşi doresc ca Uniunea Europeană să intervină pentru a menţine preţurile la energie şi la alimente la un nivel acceptabil. Pentru a putea realiza aceste obiective este nevoie de noi resurse europene şi de măsuri urgente” a mai declarat Negrescu.

Eurodeputatul a solicitat, în intervenţia sa din plen, resurse financiare suplimentare pentru Republica Moldova „Eurodeputaţii din toate grupurile politice, şi în mod special cei din România, au spus foarte clar că Republica Moldova merită acest statut alături de Ucraina şi, sperăm, Georgia. Dar parcursul spre aderarea la Uniunea Europeană nu va fi uşor. Vor fi necesare reforme, dar şi resurse financiare europene.

Efectele economice şi sociale ale războiului din Ucraina au afectat stabilitatea ţării şi au condus la o presiune foarte mare asupra populaţiei. De aceea, angajamentele financiare ale Uniunii Europene şi ale comunităţii internaţionale trebuie să devină rapid realitate” a completat eurodeputatul social-democrat.

Mai multe pentru tine:
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente