Victor Negrescu a cerut sprijinul vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru digitalizarea României: „Avem un potenţial enorm”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat vicepreşedintelui executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabil de politicile digitale, situaţia proiectelor de digitalizare din România şi a solicitat sprijinul pentru realizarea transformării digitale a ţării noastre şi îndeplinirea obiectivelor din PNRR.

Europarlamentarul a propus liderului european o serie de iniţiative pe zona de educaţie digitală, stimularea antreprenoriatului şi reducerea decalajelor în domeniu, potrivit unui comunicat de presă. 

„România are un potenţial enorm în domeniul digital, dar nu există din păcate un transfer al cunoştinţelor şi tehnologiilor dinspre mediul antreprenorial şi asociativ spre sistemul public. Din acest motiv ţara noastră a rămas în urmă în materie de e-guvernare şi competenţe digitale. Am solicitat în acest sens creşterea investiţiilor europene în domeniul digital şi o guvernanţă transparentă şi participativă a noilor tehnologii”, a declarat eurodeputatul român.

Negrescu a subliniat nevoia de a proteja minorii în spaţiul virtual şi de a creşte nivelul de competenţe, inclusiv pe zona de securitate cibernetică. „În acest sens am solicitat sprijinul doamnei comisar şi echipei Comisiei Europene pentru realizarea reformelor şi investiţiilor din zona digitală prevăzute în PNRR, dar şi implementarea în exerciţiul financiar multianual 2021-2027 a programelor europene dedicate sectorului digital.

Am prezentat, de asemenea, o serie de propuneri concrete, printre care un proiect pilot destinat dezvoltării educaţiei despre inteligenţă artificială şi robotică sau un program european pentru stimularea antreprenoriatului digital în următorii ani”, a mai spus europarlamentarul român. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie