Vicepreşedintele PSD, despre retragerea sprijinului premierului Grindeanu: Tehnic, se poate orice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Manda FOTO Mediafax

Claudiu Manda, vicepreşedintele PSD, a declarat, marţi, întrebat dacă există posibilitatea retragerii sprijinului politic pentru premierul Sorin Grindeanu, că „tehnic se poate orice”, însă urmează ca, în urma unei analize, să se vadă dacă implementarea programului de guvernare a fost întârziată sau nu,

„Tehnic se poate orice. Nu ştiu dacă întreaga activitate a Guvernului este întârziată în ceea ce priveşte implementarea programului de guvernare, dar în urma analizei o să vedem. Nu sunt în echipa care monitorizează implementarea programului de guvernare”, a declarat Claudiu Manda.

Întrebat dacă se aşteaptă o remaniere, el a spus că nu ştie dacă se va întâmpla acest lucru săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, dar că varianta remanierii există.

Manda a mai spus că nu s-a pus deloc problema unei moţiuni de cenzură pe care să o iniţieze PSD.

”Cred că putem discuta împreună lucrurile la partid, liniştiţi, iar lucrurile care sunt nefuncţionale le putem corecta noi între noi în cadrul PSD şi în cadrul coaliţiei. Am văzut chiar public reproşuri pentru activitatea premierului Grindeanu. Eu personal nu sunt într-o situaţie în care să-i reproşez ceva. Mai important este ce face în acest moment coaliţia, şi anume monitorizează activitatea ministerelor şi care este stadiul îndeplinirii programului de guvernare. Dacă sunt întârzieri şi sunt vinovaţi, e clar că aceştia vor trebui să fie înlocuiţi”, a mai precizat vicepreşedintele PSD. 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”