Vicepremierul Ungariei, la Băile Tuşnad: „Vom sprijini autonomia. Nu este o descoperire maghiară, ci este un drept“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul Ungariei FOTO RMDSZ

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a pledat, la Universitatea de vară de la Băile Tuşnad, la un an de la declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes, pentru obţinerea autonomiei de către maghiarii din afara Ungariei.

„Cert este faptul că fiecare parte a naţiunii trebuie să îşi elaboreze un concept de autonomie care să i se muleze perfect şi Ungaria, statul ungar, va sprijini conceptul de autonomie elaborat de naţiunea respectivă. Da, vom sprijini cu toate puterile acest concept de autonomie, putem da pildă în Uniunea Europeană şi putem spune că există deja exemple în UE pentru un anumit concept de autonomie. Şi, dacă există precedent, se poate şi pentru noi”, a spus Semjen Zsolt.

Vicepremierul Ungariei spune că autonomia nu a fost inventată de maghiari şi că mai există şi alte precedente. „Este important să spunem că Ungaria niciodată nu a cerut, niciodată nu a solicitat, nu a vrut ceva pentru care să nu existe precedent în UE. Aşadar, autonomia nu este o descoperire maghiară, nu este o solicitare maghiară extremă, aşa cum se spune în politica internă românească, ci autonomia este, de fapt, un drept uman la nivelul comunităţii. Se spune că este regina drepturilor omului“, a mai afirmat Semjen.

EL a completat că nu din Budapesta trebuie să se spună ce concepte de autonomie trebuie să existe, ci fiecare naţiune trebuie să îşi elaboreze propriul concept de autonomie.

„Cei din Voivodina, autonomia din Voivodina, cei din Ucraina Subcarpatică trebuie să procedeze la fel, ardelenii la fel, autonomie teritorială pentru maghiarii în bloc în Secuime şi autonomie culturală pentru Partium şi pentru celelalte comunităţi de maghiari în diaspora“, a spus Semjen.

Sâmbătă, potrivit organizatorilor, premierul ungar Orban Viktor va participa la dezbaterile care au ca subiect motto-ul actualei ediţii a Universităţii şi taberei "Tusvanyos" - "Din povestiri, istorie" - avându-l ca partener pe europarlamentarul FIDESZ, Tokes László, într-o discuţie moderată de Németh Zsolt. Conducerea UDMR nu va fi prezentă la Tusvanyos, preşedintele Kelemen Hunor refuzând să dea curs invitaţiei.

Precedentul Tokes

Anul trecut, la aceeaşi şcoală de vară, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, sâmbătă, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională“, astfel încât să ofere „protectorat“ Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud“.

„Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor - n. r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud“, a declarat Laszlo Tokes, în prezenţa premierului Ungariei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană