Vasile Blaga: „Guvernul şi USL să îşi asume responsabilitatea pentru raportul MCV negativ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PDL Vasile Bşaga l-a pus la zid pe premierul Victor Ponta după publicarea raportului MCV

PDL cere Guvernului şi USL să îşi asume deschis responsabilitatea pentru raportul MCV, să stopeze presiunile politice la adresa magistraţilor şi instituţiilor statului de drept şi să fie organizată o dezbatere a raportului în Parlament.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, apreciază că în raportul MCV, România este pusă la colţ din cauza majorităţii parlamentare a USL şi a Guvernului USL care nu respectă independenţa justiţiei.

"Raportul MCV dat publicităţii astăzi de către Comisia Europeană este al doilea raport negativ încasat de România în şase luni. Să fie clar: dincolo de tonul diplomat al Comisiei Europene, România este pusă la colţ pentru că majoritatea parlamentară USL şi Guvernul USL nu respectă independenţa justiţiei şi tot ei nu arată suficientă determinare pentru a întări instituţiile statului de drept. Prin urmare, răspunderea pentru raportul de astăzi aparţine Guvernului USL şi majorităţii parlamentare a USL", a susţinut  Vasile Blaga.

El arată că, în raportul MCV, Comisia demonstrează şi că Victor Ponta minte atunci când susţine că a respectat toate cele 10 cerinţe specifice formulate în precedentul raport, din iulie 2012.

"Să nu ne prefacem că nu înţelegem ce a transmis Comisia astăzi României - sunt progrese comparativ, şi subliniez comparativ, cu momentul iulie 2012 când, vă reamintesc, România era în plin atac la adresa democraţiei, când era principala sursă de îngrijorare pentru toate Cancelariile europene. Comisia demonstrează şi că domnul Ponta nu spune adevărul atunci când susţine că a respectat toate cele 10 cerinţe specifice formulate în precedentul raport, din iulie 2012. Nu le-a respectat. În ultimele 9 luni de zile, instituţiile care aparţin sistemului de justiţie au fost atacate şi decredibilizate prin campanii concertate împotriva Curţii Constituţionale, ANI, CSM şi ÎCCJ. Şi Comisia Europeană confirmă acest lucru", a adăugat Blaga.

„USL să stopeze presiunile la adresa magistraţilor“
Potrivit preşedintelui PDL, scuza lui Ponta că Executivul şi-a făcut treaba în privinţa respectării cerinţelor CE nu este validă.

"Domnul Ponta nu conduce doar Guvernul, ci şi PSD şi USL, deci majoritatea parlamentară. Prin urmare, domnul Ponta nu răspunde doar pentru ce se întâmplă la Guvern. Să ne reamintim. Parlamentarii USL sunt cei care au refuzat ridicarea imunităţii parlamentare a unuia dintre ai lor. Parlamentarii USL sunt cei care au votat împotriva unei decizii irevocabile a celei mai înalte instanţe din România", a spus Blaga.

"Guvernul şi majoritatea USL au refuzat să îi demită din Guvern pe incompatibili. Şi tot Guvernul şi majoritatea USL au adus oameni anchetaţi pentru corupţie în Parlament şi în noul Cabinet. Guvernul USL a refuzat o procedură transparentă pentru numirea şefilor Parchetului şi DNA. Şi tot parlamentarii USL se plâng că ANI, CCR, CSM şi DNA au prea multe puteri", mai arată  liderul PDL.

Blaga arată că investitorii străini se vor uita în continuare cu circumspecţie la România, aşa cum fac de la criza politică din vară.

"În lumina acestui raport care spune adevărul despre starea de fapt din România, PDL are următoarele solicitări: cerem Guvernului şi majorităţii USL să îşi asume deschis responsabilitatea pentru acest raport şi să ia măsurile pentru respectarea recomandărilor făcute în raportul de astăzi de Comisia Europeană. Cerem o dezbatere serioasă a acestui raport în Parlament în cadrul căreia să se prezinte măsurile luate pentru corectarea deficienţelor majore semnalate. Nu în ultimul rând, cerem majorităţii USL, Guvernului USL, liderilor USL să stopeze presiunile politice la adresa magistraţilor şi instituţiilor statului de drept şi să demonstreze determinare şi în fapte, nu numai în vorbe, pentru respectarea independenţei justiţiei în România", mai spune Blaga.

Comisia Europeană afirmă că deşi unele progrese s-au făcut, România ar trebui să facă mai mult pentru funcţionarea statului de drept, purtătorul de cuvânt Mark Gray precizând că s-au făcut câţiva paşi, dar nu toţi cei recomandaţi de CE.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani