USR: Suntem în democraţia fricii. Guvernul mai e susţinut de aproximativ 160 de voturi împotrivă şi vreo 200 de abţineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a criticat faptul că parlamentarii PSD nu au votat la moţiunea de cenzură, apreciind că ”suntem în democraţia fricii”, iar Guvernul va continua să guverneze fiind susţinut de aproximativ 160 de voturi împotrivă şi vreo 200 de abţineri.

”Se pare, după această moţiune de cenzură, (...) că suntem în democraţia fricii. Domnul Dragnea a ordonat membrilor PSD să nu participe la vot, manifestare la care s-a solidarizat şi ALDE, astfel încât vom avea probabil, la finalul acestui proces de vot, un Guvern care va continua să guverneze fiind susţinut de aproximativ 160 de voturi împotrivă şi vreo 200 de abţineri. Aceasta este susţinerea pe care Guvernul actual al României o are din Parlament în momentul de faţă”, a declarat Dan Barna la finalul votului privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Barna a mai spus că, prin faptul că social-democraţii nu au fost lăsaţi să voteze, PSD nu a îndrăznit să-şi asume Guvernul.

”PSD practic ratează în mod neechivoc şansa să soluţioneze criza prin care singur, prin Guvernul Grindeanu, a târât România, continuă să lase o situaţie incertă, continuă să pretindă că nimic nu s-a întâmplat şi a fost doar o greşeală, o tulburare la ceas de seară, ceea ce pentru credibilitatea şi pentru forţa pe care le au Guvernul în acest moment este foarte grav.(...) PSD nu a îndrăznit, şi acesta e un mesaj de frică venit dinspre domnul Dragnea, să-şi asume acest Guvern”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al USR.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple