UPDATE Criza din USL: PSD preia Ministerul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaţiile dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt din ce în ce mai tensionate FOTO Adevărul

PSD va prelua Ministerul Justiţiei de la PNL. Aceasta a fost concluzia unei şedinţe USL organizată pentru a discuta despre criza generată de faptul că Victor Ponta a propus-o pe Laura Codruţa Kovesi pentru şefia DNA.

UPDATE Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, după şedinţa USL, ca PSD să asume Ministerul Justiţiei, liberalii fiind de acord şi spunând că nu solicită alt portofoliu în schimb.

UPDATE Victor Ponta a declarat, la începutul şedinţei USL de la Senat, că o să le explice colegilor de alianţă cum vede lucrurile. „De azi nu mai avem procuror general şi este foarte grav. Toate actele semnate de Daniel Morar (n.r. detaşat în 25 martie în funcţia de prim-adjunct al procurorului general) astăzi pot fi atacate în instanţă“, a precizat Ponta. Premierul a spus că o să continue să facă nominalizări numai pentru funcţiile care nu sunt ocupate.

Referindu-se la termenul în care CSM va aviza propunerile de procurori şefi, Ponta a precizat că, dacă vor face un efort foarte mare, celor de la CSM nu le trebuie chiar două luni să-i cunoască pe cei care le-au fost colegi, arătând însă că, până la urmă, e decizia lor.

"Pe de-o parte, e foarte bine ca toate lucrurile să se desfăşoare transparent. Şi toţi cei pe care i-am numit nu sunt veniţi de pe stradă sau cine ştie de unde. Sunt procurori care au mai îndeplinit funcţii de conducere şi, sigur, orice o să le facă CSM, nu au ce să găsescă altceva decât că au fost colegii lor şi au fost foarte buni să ocupe funcţii până acum, deci sunt buni şi în continuare", a spus Ponta.

 


Premierul Victor Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu, şi alţi lideri USL discută, la această oră, despre situaţia de criză provocată de nominalizările şefilor parchetelor.

La reuniune, participă, după foarte mult vreme, şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu. De asemenea, mai sunt prezenţi,  Liviu Dragnea, Ilie Sârbu, Daniel Constantin, Tudor Chiuariu, Klaus Iohannis, Eduard Hellvig, Marian Oprişan, Valeriu Zgonea.

Convocarea de urgenţă a USL a fost solicitată de Partidul Conservator: 'Referitor la dezbaterile publice privind numirea Procurorului General şi Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Partidul Conservator consideră că Uniunea Social Liberală are voinţa şi capacitatea de a-şi respecta, în egală măsură, atât angajamentele asumate în raport cu cetăţenii români care i-au acordat încrederea, legitimitatea de a guverna şi un mandat pentru o schimbare profundă, cât şi obiectivele agreate împreună cu partenerii europeni. În acest sens, PC propune partenerilor din USL o întâlnire oficială a liderilor, în decursul acestei zile, pentru a identifica o abordare responsabilă, care să concilieze opiniile diferite şi să asigure o poziţie unitară şi transparentă a Uniunii pe tema nominalizărilor la conducerea Parchetelor'.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat ulterior că va da curs solicitării conservatorilor, apreciind că această solicitare este una absolut normală.
Antonescu a mai spus, între altele, că premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, nu l-a consultat în privinţa propunerilor de şefi ai parchetelor, ci doar l-a informat, punctând că este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru de la înfiinţarea USL şi a adăugat că Uniunea s-a angajat să scoată Justiţia de sub 'dominaţia politică' a preşedintelui Traian Băsescu.
'Nu suntem de acord, nu avem cum să fim de acord cu propunerea doamnei Laura Codruţa Kovesi, conducător vreme de şase ani al Parchetului General în ceea ce am numit 'regimul Băsescu'. Această decizie luată de primul-ministru, în calitate de ministru interimar la Justiţie, este o decizie pe care domnia sa a luat-o, asupra căreia pentru prima dată de la înfiinţarea USL nu ne-am consultat, ci pe care mi-a comunicat-o, mi-a adus-o la cunoştinţă şi asupra căreia prima dată de la înfiinţarea USL ne despărţim fundamental. Asta nu înseamnă ruperea alianţei, nu are niciun fel de legătură', a declarat Antonescu într-o conferinţă de presă organizată la sediul USL.
Cu toate acestea, Crin Antonescu a precizat că nu va renunţa să candideze la prezidenţialele din 2014.
El a afirmat că îşi doreşte sprijinul tuturor forţelor politice în ceea ce priveşte candidatura sa la Preşedinţie, punctând că nu va ezita să renunţe la sprijinul unei astfel de forţe dacă i se vor solicita lucruri 'inacceptabile'.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi