UPDATE Comisia juridică a aprobat cererile de reţinere şi arestare preventivă a lui Theodor Nicolescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theodor Nicolescu FOTO Mediafax

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă a deputatului PNL Theodor Nicolescu, a precizat preşedintele comisiei, deputatul Bogdan Ciucă.

Direcţia Naţională Anticorupţie cere arestarea preventivă pentru deputatul PNL Theodor Nicolescu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, se arată în comunicatul de presă remis de DNA.

Ciucă a spus că pentru reţinere au fost 14 voturi pentru, 4 împotrivă şi unul anulat, iar pentru arestare preventivă au fost 13 voturi pentru şi 3 împotrivă.

Nicolescu nu a fost prezent la comisie şi nici avocaţii săi, Bogdan Ciucă arătând ca acesta a comunicat că nu vine din "considerente colegiale", având în vedere că a facut parte din Comisia juridică.

Ciucă a mai spus ca rapoartele comisiei vor pleca la Biroul Permanent, pentru a fi discutate în şedinţa de la ora 14,00. Biroul Permanent urmează să decidă când vor intra în plen aceste rapoarte, în termen de cinci zile.

Secretarul Camerei, deputatul Marcel Ciolacu a estimat, săptămâna trecută, că aceste rapoarte ale Comisiei juridice ar putea fi discutate în şedinţa de miercuri a Camerei Deputaţilor.

Senatul şi Camera Deputaţilor au în lucru, săptămâna aceasta, trei cereri din partea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, pentru deputatul liberal Theodor Nicolescu şi senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov.

Citeşte şi:

PSD pregăteşte din nou „marţea neagră“. Ponta vrea să opereze Codul Penal

Actuala majoritate parlamentară, strânsă în jurul PSD, intenţionează să modifice Codul Penal, în sensul în care vrea să-i constrângă pe judecători să decidă mult mai greu măsura arestului preventiv. Altfel spus, „marţea neagră“ se întoarce în Parlament, într-o versiune puţin mai moale

Cum şi-a securizat Ponta fotoliul în PSD pentru încă opt luni

Consiliul Naţional al PSD desfăşurat vineri şi sâmbătă la Parlament şi-a atins pe deplin scopul: a prelungit puterea în partid pentru tandemul Victor Ponta -Liviu Dragnea, cel puţin până în toamnă.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări