UPDATE Comisia de Cod Electoral a admis cererea lui Iohannis de reexaminare a Legii finanţării partidelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia pentru elaborarea pachetului de legi electorale a adoptat astăzi raportul privind Legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale care a fost trimisă la reexaminare de către preşedintele Klaus Iohannis.

Membrii Comisiei au aprobat astăzi cererile preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la Legea finanţării partidelor politice. Urmează ca raportul adoptat de for să intre mâine în dezbaterea plenului Senatului. “Am reglementat problema împrumuturilor prin obligativitatea ca toate împrumuturile, indiferent de sumă, să se facă prin transfer bancar, astfel încât să nu existe posibilitatea folosirii de bani în numerar, de bani negri în campanii. Mâine pe ordinea de zi la Senat este raportul. Aleşii s-au angajat ca până la data de 15 mai să trimită la promulgare Legea finanţării şi a alegerilor locale”, a explicat Mihai Voicu, preşedintele forului. 

El a mai spus că, în opinia sa, banii pe care partidele i-ar primi de la stat, în urma unui scrutin electoral, ar putea însuma 30 de milioane de euro. 

În cererea sa, Iohannis reclamă introducerea împrumuturilor ca posibile surse de finanţare pentru partidele politice, nerespectarea procedurii legislative, încălcarea principiului transparenţei, dar şi pragul electoral de 3% care condiţionează rambursarea sumelor cheltuite în campanii, din bani de la bugetul de stat.

„Posibilitatea legală conferită partidelor politice de a recurge la împrumuturi de la persoane fizice, inclusiv în numerar, dar şi de la persoane juridice - altele decât instituţiile de credit (supuse supravegherii prudenţiale şi unor cerinţe minime de administrare a riscurilor nerambursării împrumuturilor) - poate fi o normă juridică de natură să perpetueze dependenţa mediului politic de mediul de afaceri şi poate fi de natură să eludeze plafoanele stabilite atât pentru împrumuturi, cât şi pentru donaţii (eventual, prin donaţii deghizate sub formă de împrumuturi), a căror restituire nu va fi solicitată“, scrie preşedintele.

O altă problemă semnalată de preşedinte vizează introducerea principiului independenţei partidelor politice şi al candidaţilor.

"În absenţa unor clarificări suplimentare cu privire la conţinutul noţiunii de «independenţă» acesta pare a nu fi corelat cu principiul pluralismului politic prevăzut în Art. 8 alin. (1) din Constituţie. Partidele politice canalizează opţiunile politice ale cetăţenilor şi este greu de crezut că ar putea fi independente faţă de influenţe politice. Pe de altă parte, partidele politice îşi propun şi au vocaţia guvernării, ceea ce înseamnă că nu pot fi indiferente faţă de puterea de stat. Candidaţii pe care îi propun partidele politice nu pot fi independenţi faţă de acestea, conceptul de candidat independent utilizat în cadrul legilor electorale vizând tocmai persoanele care nu au susţinerea unui partid politic", precizează Iohannis.

Totodată, preşedintele denunţă nerespectarea procedurilor parlamentare şi lipsa de transparenţă, dar şi mai multe articole cu probleme ale textului de act  normativ. În ce priveşte procedura parlamentară, Klaus Iohannis subliniază că propunerea iniţială de modificare a legii finanţării partidelor politice a fost respinsă de Senat, dar a trecut de Camera Deputaţilor după ce  i s-au adus amendamente care au „schimbat însăşi substanţa iniţiativei legislative“.

„De exemplu, în cadrul Comisiei comune au fost introduse reguli importante cu privire la procedura de rambursare a sumelor aferente cheltuielilor efectuate de partidele politice, precum şi alte reguli privind alocarea spaţiilor pentru sediile centrale şi locale ale partidelor politice, fără ca aceste modificări să fi fost avute în vedere de iniţiatorii propunerii legislative şi fără să fi fost dezbătute în Plenul Senatului“, se arată în cerere.

 Preşedintele vorbeşte şi de pragul de 3% care condiţionează rambursarea sumelor cheltuite de partide în campanii de la bugetul de stat şi subliniază că pragul ar trebui reevaluat.

„În contextul în care legislaţia electorală urmează a fi modificată, urmărindu-se printre altele reducerea numărului de membri fondatori pentru înfiinţarea unui partid politic, precum şi posibilitatea de a înfiinţa partide exclusiv la nivel local, care să propună candidaţi numai în alegerile locale, atunci pragul de 3% impus pentru alegerile locale ar trebui reevaluat, în sensul oferirii posibilităţii ca el să fie aplicat şi cu privire la rezultatele electorale obţinute doar la nivelul unor consilii locale ori judeţene. Totodată, introducerea posibilităţii rambursării cheltuielilor de campanie reprezintă o finanţare importantă de la bugetul de stat a campaniilor electorale. Această formă de finanţare nu a beneficiat de un studiu de impact al legii asupra alocării fondurilor publice şi nici de o dezbatere publică, având în vedere modalitatea de inserare a textului în propunerea legislativă“, se arată în solicitare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări