Un senator PSD propune ca arestarea preventivă să se facă doar în cazul infracţiunilor cu violenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD Şerban Nicolae a propus un proiect ce prevede că arestul preventiv se poate decide doar în cazul infracţiunilor cu acte de violenţă, care pun în pericol viaţa, sănătatea, securitatea naţională, cu condiţia să se probeze că, astfel, se va evita un pericol concret pentru ordinea publică.

Şerban Nicolae a depus, în acest sens, o iniţiativă legislativă de modificare a Codului de procedură penală, care se află în consultare publică pe site-ul Senatului.

Proiectul prevede că arestarea preventivă va avea două forme: arestul la domiciliu şi arestul sever.

Potrivit proiectului, măsura arestului sever se va putea lua dacă din probe există suspiciunea că acesta a infăptuit infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune care a dus la vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale, de trafic de stupefiante, de arme, de persoane, acte de terorism, de viol, lipsire de libertate, ultraj, ultraj judiciar şi orice altă infracţiune care este pedepsită cu 10 ani de închisoare sau mai mult şi se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol concret pentru ordinea publică.

Senatorul PSD a explicat că “în raţionamentul acestei propuneri, arestarea preventivă se poate impune doar în cazul infracţiunilor care presupun acte de violenţă, care pun în pericol viaţa sau sănătatea şi al celor privind securitatea naţională, toate fiind supuse condiţiei probării necesităţii măsurii, din perspectiva evitării unei stări de pericol concret pentru ordinea publică”.

Proiectul mai prevede că inculpatul asupra căruia s-a dispus una dintre aceste măsuri preventive nu va fi încătuşat în nicio împrejurare, cu excepţia celor cercetaţi pentru infracţiuni comise prin acte de violenţă, a celor care s-au sustras urmăririi penale, precum şi inculpaţilor care s-au opus măsurii dispuse.

Nicolae a mai explicat că această prevedere arată că dacă inculpatul reţinut sau arestat, aflat în custodia forţelor de ordine, nu este recidivist şi nu este cercetat pentru infracţiuni comise prin acte de violenţă, nu trebuie încătuşat şi nici supus unor măsuri exagerat, cu ocazia deplasării în spaţiul public.

Măsura controlului judiciar se dispune pe o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită succesiv câte 60 de zile, dar nu poate depăşi 180 de zile în perioada urmăririi penale şi 3 ani în cursul judecăţii.

În cazul în care inculpatul încalcă cu rea credinţă arestul la domiciliu sau obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvîrşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu arestul sever.

Arestul sever al inculpatului nu poate fi dispus mai mult de 30 de zile, iar în cursul judecăţii în primă instanţă, durata arestului sever nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru pedeapsa respectivă. În toate cazurile durata arestului sever nu poate fi mai mare de 5 ani.

Proiectul se află în consultare publică la Senat şi trimis în 16 decembrie la Guvern şi la Consiliul Legislativ pentru un punct de vedere.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!