Un român din Londra arată cât de uşor s-ar putea frauda votul prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video

Autocolantul cu menţiunea „Votat“ utilizat la votul prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale se poate dezlipi şi lipi din nou cu uşurinţă, deşi pe instrucţiunile transmise alegătorilor scrie explicit că odată dezlipit, acesta nu poate fi reutilizat, conform imaginilor postate pe Facebook de un român stabilit în Londra.

UPDATE Preşedintele AEP Florin Mituleţu a explicat că toate plicurile stau sigilate până după ora 21.00, când începe numărătoare buletinelor de vot pe aceeaşi procedură şi în acelaşi timp ca şi în ţară. Acesta subliniază că nu există posibilitatea fraudării alegerilor şi aminteşte că procedura de vot prin corespondenţă are aceleaşi operaţiuni ca la o secţie de votare din ţară şi în plus există observatori din partea ONG-urilor.

„Lucrurile demonstrate în clip sunt destul de interesante, deoarece instrucţiunile noastre spun clar că poţi deteriora buletinul de vot dacă muţi autocolantul.

Mutarea, aşa cum am văzut, e posibilă, dar din momentul în care ai băgat buletinul cu opţiunea pe un candidat, acesta pleacă sigilat către ţaară. Toate buletinele pentru votul prin corespondenţă sunt deschise în aceeaşi procedură ca şi în ţară.

Procedura de deschidere a urnei e filmată, buletinul de vot e filmat când se deschide şi se citeşte opţiunea fiecărui alegător, iar apoi se pune pe fiecare candidat.

Nu există în niciun caz posibilitatea fraudării acestui vot prin corespondenţă, deoarece procedura e într-o secţie de votare pentru votul prin corespondenţă care desfăşoară aceleaşi operaţiuni ca la o secţie de votare din ţară.

În plus, pot fi observatori interni din partea ONG-urilor care pot supraveghea acel vot.

Operaţiunile în clip sunt demonstrate cu încetinitorul, alegătorul putea să îşi pună în pericol buletinul de vot. Or, operaţiunea de vot prin corespondenţă putea fi pusă în pericol şi cererea sa să fie de prisos, ulterior trebuia să se prezinte la o secţie de votare.„Nu există, nu are cum să existe nicio fereastră în vederea fraudării votului, autocolantul se dezlipeşte destul de greu, nu e posibil să cadă în interiorul buletinului de vot, astfel încât să îl ia cineva să îl pună ulterior pe alt candidat. Toate plicurile stau sigilate până după ora 21.00 când începe numărarea buletinelor de vot pe aceeaşi procedură şi în acelaşi timp ca şi în ţară”, a declarat Mituleţu.

Conform imaginilor difuzate, Daniel Ursache, din Târgu Neamţ, stabilit la Londra, dezlipeşte autocolantul cu menţiunea „Votat“ din caseta în care este înscris numele candidatului USR - Plus, autocolantul rămânînd în perfectă stare. Apoi, îl lipeşte din nou în caseta în care este înscris numele preşedintelui Klaus Iohannis şi îl dezlipeşte şi de această dată, fără ca stickerul sau buletinul de vot să fie deteriorate.

Ursache a postat şi pagina pe care scrie în mod explicit că, „odată aplicat, autocolantul cu menţiunea «votat 2019 P turul 1» pe buletinul de vot, acesta nu mai poate fidezlipit fără a nu conduce la distrugerea acestuia“.

Conform art. 14 alin. 5 din Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, plicurile exterioare sigilate trebuie expediate cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondenţă.

Astfel, plicul cu buletinul de vot trebuie să ajungă la biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, după caz, până la data de 7 noiembrie 2019 pentru TURUL 1 şi până la data de 21 noiembrie 2019 pentru TURUL 2.

VIDEO

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, susţine că nu este mulţumit de cum a decurs votul prin corespondenţă, considerând că acesta a fost un eşec, în condiţiile în care doar 41.000 de persoane şi-au manifestat interesul de a vota în acest mod.

„Nu sunt mulţumit de votul prin corespondenţă. Am spus de foarte multe ori, votul prin corespondenţă credeam că are un succes, a fost un eşec indiferent indiferent de cât de mult am informat noi cetăţenii, indiferent de câte deplasări am făcut acolo în străinătate în a informa cetăţenii, 41 de mii de cereri nu sunt mulţumitoare. La acest moment deja 17.000 de voturi s-au întors, suntem într-un proces continuu, dar nu este satisfăcător. Cred că dacă s-ar fi introdus şi s-ar introduce şi pentru ţară şi în străinătate cetăţenii ar fi mai implicaţi să voteze prin corespondenţă“, a explicat vineri Constantin-Florin Mituleţu-Buică.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat