Ultima zi de negocieri privind noul Guvern. PNL, PSD şi UDMR stabilesc de la ce partid va fi primul premier, înainte de consultările de la Palatul Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lideri ai PSD şi PNL . FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

PSD, PNL şi UDMR au duminică ultima rundă de negocieri pentru formarea noului Guvern, în care se va stabili de la ce partid va fi primul premier în rotaţie. Cele trei partide s-au pus de acord în privinţa asupra majorităţii punctelor din programul de guvernare, urmând să fie finalizat pentru a fi prezentat în forurile interne ale celor trei formaţiuni.

Echipele de negociere vor pune la punct ultimele detalii ale înţelegerii privind guvernarea. S-a ajuns deja la un acord pe pachetul social, care va cuprinde majorări de pensii, salarii şi alocaţii, precum şi un procent de 7% investiţii, în bugetul pe anul viitor. Cele mai mari dezbateri au fost, însă, pe ministere.

Potrivit negocierilor, partidul care are premierul va pierde Ministerul Finanţelor Publice şi SGG-ul, iar PSD va avea, într-o formulă de guvern cu premier PNL, mai multe portofolii, respectiv zece, în timp ce PNL va avea opt ministere şi UDMR rămâne cu cele 3 ministere deţinute şi în prezent. În total, în această formulă, Guvernul va avea 21 de miniştri, înfiinţându-se două noi ministere, IMM şi Turism şi Ministerul Tineretului Familiei.

Klais Iohannis a convocat luni partidele la Palatul Cotroceni, de la ora 12.00 fiind prima întâlnire cu PNL, PSD şi UDMR. Apoi urmează USR şi AUR. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”