Ultima şedinţă a Senatului a fost suspendată din lipsdă de cvorum. Senatorii pleacă în vacanţă trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plenul Senatului FOTO Mediafax

Şedinţa Senatului nu s-a putu desfăşura din cauză că mai mulţi senatori nu s-au prezentat la muncă, iar cvorumul de şedinţă nu a fost asigurat. Senatorii se vor mai întorce la muncă peste trei luni, când începe nouas esiune parlamentară.

În timpul şedinţei de plen, grupul parlamentar PNL a cerut, de mai multe ori, prin senatorii Dumitru Oprea şi Emil Paşcan, să se constate că nu este cvorum de lucru. La prima verificare, prin vot electronic, a cvorumului de lucru, s-au înregistrat 58 de senatori, potrivit news.ro. 

În urma  verificării prezenţei, prin strigarea catalogului, s-a constatat că erau de faţă 81 de senatori, minimimul necesar pentru asigurarea cvorumului. 

Oprea a cerut din nou verificarea prin vot electronic a prezenţei senatorilor în plen. ”Sunteţi mai specialist decât mine. Faceţi sesizare la Biroul Permanent, e treaba senatorilor dacă nu vor să voteze”, a spus senatorul PSD Ioan Chelaru, preşedintele de şedinţă, care a refuzat să mai verifice din nou prezenţa.

Ioan Chelaru le-a transmis colegilor să aibă o vacanţă plăcută, fără ”incidente”.

Pe ordinea de zi a plenului Senatului de astăzi era proiectul de lege care acorda pensii speciale şi personaluluid e pe ambulanţă, măsură ce a fost lăsată pentru sesiunea din toamnă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă