Ultima grijă a liberalilor. PNL propune ca România să treacă la Ora Europei Centrale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu şi Klaus Iohannis, liderii PNL

PNL propune ca România să treacă pe Ora Europei Centrale, folosită de Germania, Italia, Spania, Franţa, Polonia, Cehia, Ungaria, Belgia şi Olanda.Motivul? „Vrem să transmitem că împărtăşim toate valorile Europei de Vest şi urmărim sporirea eficienţei pe plan economic şi social“.

"Este o declaraţie de intenţie clară şi fermă către valorile europene, de demnitate europeană, pe care liberalii şi le asumă fără echivoc. România trebuie să se alinieze la ritmul Europei, atât politic, economic, social, cât şi simbolic. Relaţiile noastre de parteneriat economic, colaborare politică şi administrativă sunt în primul rând cu instituţii şi companii europene. În plus, câteva milioane de români se află în Europa şi sunt în legătură cu familiile şi prietenii din ţară, iar o astfel de măsură ar avea o contribuţie şi în plan social, la crearea sentimentului de apartenenţă la o Europă Unită", a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis.

PNL consideră că este momentul să lăsăm trecutul în urmă şi să alegem ferm calea europeană. "Vrem să avem aceeaşi oră cu marile oraşe europene, să îndreptăm diferenţa dintre noi şi europeni, o diferenţă care nu se justifică", susţine PNL.

"Pe 25 mai îi aşteptăm pe români la vot să îşi exprime clar această dorinţă şi să dea liberalilor puterea de a schimba. Fie vom putea noi să facem asta din fruntea ţării, fie vom avea o susţinere suficient de mare ca să putem să cerem Guvernului acest lucru", a precizat Klaus Johannis.

În comunicat se precizează că stabilirea orei este o convenţie, care a pornit iniţial de la parametrii tehnici (meridianele), dar a fost modificată de fiecare dată atunci când interesele politice au solicitat acest lucru. În prezent, ora este reglementată de Ordonanţa de Guvern nr.20/18 august 1997.

"Acum este nevoie de un proiect de lege prin care România să treacă la ora Europei Centrale. Spania se află pe acelaşi meridian cu Marea Britanie şi Portugalia, dar a adoptat ora Europei Centrale, în timp ce Marea Britanie a rămas cu o oră în urmă. Cu aproape 5.000 de km lăţime, cuprinzând 5 fusuri orare, China are şi ea pe întreg teritoriul aceeaşi oră legală", se mai arată în comunicatul PNL.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”