Udrea ar putea scăpa de dosarele penale, după ce o judecătoare insistă să afle condiţiile extrădării din Bulgaria

0
Publicat:

Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi să trimită o solicitare autorităţilor bulgare, pentru a afla dacă Elena Udrea mai poate fi judecată în dosarele aflate pe rolul instanţelor din România, ca efect al extrădării din ţara vecină.

Elena Udrea ar putea scăpa de celelalte dosare pe care le are în România FOTO Inquam Photos

  Marţi, judecătoarea Corina Ciobanu ar fi trebuit să o audieze pe Elena Udrea în dosarul 'Hidroelectrica', în care Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari primită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu, relatează Agerpres. 

Udrea se află în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul "Gala Bute", iar audierea de la Curtea de Apel Bucureşti urma să se facă prin videoconferinţă.

La începutul procesului, avocaţii Elenei Udrea au solicitat încetarea procesului penal pe motiv că faptele de care este acuzată Udrea în acest dosar s-au prescris, fiind invocată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale din mai 2022.

  Magistratul care se ocupă de acest dosar, Corina Ciobanu, a pus în discuţie din oficiu o chestiune de procedură, invocând "regula specialităţii" din Legea 302/2004, care prevede că ţara care extrădează o persoană în România poate impune anumite restricţii privind judecarea şi urmărirea penală a persoanei extrădate.

Potrivit Legii 302/2004, o persoană predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.

  Practic, judecătoarea vrea să afle dacă autorităţile judiciare din Bulgaria au decis ca Elena Udrea să fie extrădată în România doar pentru dosarul "Gala Bute", condiţie în care ea nu va mai putea fi judecată în celelalte dosare pe care le mai are pe rolul instanţelor.

Întrebată de judecătoarea Corina Ciobanu dacă în instanţele din Bulgaria s-a prelevat sau şi-a dat consimţământul pentru "regula specialităţii", Udrea a spus că nu ştie despre ce este vorba pentru că nu este jurist.

Deşi avocata Elenei Udrea a menţionat că nu s-a discutat aşa ceva în instanţele din Bulgaria, judecătoarea a insistat să trimită o adresă în ţara vecină pentru a fi date lămuriri cu privire la condiţiile extrădării.

Dosarul 'Hidroelectrica', aflat la Curtea de Apel Bucureşti, în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă. Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

Dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009. În primă instanţă, Udrea a primit o condamnare de opt ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Procesul se judecă în faza de apel la Instanţa supremă. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima