Turcan, critică la adresa executivului: Guvernul Grindeanu se împrumută pentru a plăti salariile, pensiile şi ajutoarele sociale. Investiţiile sunt zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL, a criticat într-un mesaj pe Facebook, modul în care Guvernul Grindeanu acţionează în domeniul economic. Astfel, potrivit acesteia, guvernul se împrumută pentru a plăti salariile, pensiile şi ajutoarele sociale, de vreme ce Executivul a reuşit ceea ce nu a mai reuşit niciun guvern până acum, şi anume „zero investiţii de la buget şi zero investiţii din fonduri europene”.

„Din fondurile europene nerambursabile de circa 40 de miliarde de euro disponibile României în cadrul financiar 2014-2020, Guvernul Dragnea-Grindeanu a atras un mare zero barat. Minciunile PSD au picioarele tot mai scurte – ne spune acest lucru chiar comisarul european pentru dezvoltare regională, membru marcant al PSD, şi anume că eşecul Guvernului se vede ca-n palmă”, a precizat liderul interimar al liberalilor.

Liderul PNL a mai spus că, „prin Legea bugetului de stat pentru anul 2017, Guvernul Dragnea-Grindeanu s-a angajat să aducă peste 21 miliarde de lei din fonduri europene”, însă totul a fost „doar zgomot de fond”.

„De la strategii pe hârtie până la bani reali atraşi în interesul statului – toate sunt doar vorbe goale. De fapte concrete nu s-a auzit nimic! Am asistat doar la un zgomot de fond, la prezentări de tabele şi statistici pe cartoane bine colorate”, a completat Raluca Turcan.

Guvernul cu zero investiţii

Mai mult, aceasta a adăugat că „în loc să atragă bani gratuiţi, Guvernul PSD nu încetează să se împrumute zilnic de pe pieţele externe. Numai în primele 4 luni, au fost împrumutaţi bani cât pentru tot anul”.

„Din păcate, şi aici cifrele îi dau de gol: se împrumută pentru consum, pentru a plăti salarii, pensii şi ajutoare sociale. Investiţiile sunt ZERO. Repet, ne împrumutăm pentru consum! Oare cine va returna aceste datorii? Câţi ştiu că pentru împrumuturile guvernamentale plătim anual dobânzi de 10 miliarde de lei!”, a subliniat preşedintele interimar al PNL.

În încheiere, Raluca Turcan a afirmat că „Guvernul Dragnea-Grindeanu a reuşit ceea ce nu a mai reuşit niciun guvern până acum: Zero investiţii de la buget, Zero investiţii din fonduri europene, Zero pe linie”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă