Tudor Chiuariu s-a autosuspendat de ochii lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a decis să se autosuspende din PNL pentru a evita iminenta excludere pe care i-o pregăteau colegii din PNL. Decizia lui Chiuariu vine după ce procurorii au dispus anchetarea sa sub control judiciar în dosarul retrocedărilor de păduri.

„Am luat decizia de a mă autosuspenda din Partidul Naţional Liberal, până la clarificarea situaţiei legate de acuzaţiile formulate săptămâna trecută. Fac acest gest pentru că nu vreau ca acuzaţii nefondate să fie prilej de atacuri politice împotriva PNL, partidul în care am intrat acum 18 ani şi de care se leagă întreaga mea activitate politică. Le mulţumesc colegilor pentru sprijinul moral. Rămân fidel ideilor şi valorilor liberale, pe care le-am promovat în toate funcţiile politice şi demnităţile publice pe care le-am deţinut“, a motivat fostul ministru al Justiţiei.

Prin decizia de a se autosuspenda, Tudor Chiuariu încearcă să scape de excluderea din partid pentru că liberalii, prin vocea liderului Alina Gorghiu, i-au cerut lui Chiuariu să-şi prezinte demisia din PNL până pe 23 ianuarie, când va avea loc următoarea şedinţă a liberalilor, în caz contrar, urmând a solicita excluderea acestuia din partid.

Gestul lui Chiuariu este însă unul de faţadă, pentru că decizia de autosuspendare din partid îi oferă posibilitatea să revină mult mai uşor în PNL decât dacă ar fi demisionat sau dacă ar fi fost exclus. Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, arată că în cazul lui Chiuariu se impunea demisia, decizia sa de a se autosuspenda fiind în contradicţie cu Regulamentul noului PNL. „Instituţia autosuspendării conform Statutului marelui PNL există numai în situaţii în care un membru al PNL ocupă o funcţie care este incompatibilă fie cu calitatea de membru, fie cu funcţia pe care o deţine în partid, ceea ce nu este cazul domnului Chiuariu. Singura soluţie statutară pe care ar fi putut să o aleagă Tudor Chiuariu era demisia din partid“, a arătat Orban.

Condamnat

În ceea ce priveşte situaţia lui Chiuariu în Parlament, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, este mai permisiv. „Eu cred că domnul Chiuariu trebuie să activeze ca parlamentar independent în grupul PNL, într-o altă comisie decât Comisia juridică”, a spus Haşotti.

Excluderea lui Chiuariu este analizată în PNL încă de anul trecut, atunci când fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a primit trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare în dosarul „Poşta Română“. Dacă liberalii vor evita în continuare să tranşeze cazul lui Chiuariu în partid, fostul ministru al Justiţiei va înceta să mai fie membru al PNL odată cu înregistrarea statutului noului PNL, care prevede că „persoana condamnată penal definitiv pierde de drept şi automat calitatea de membru PNL“. Unele articole din Regulament au fost respinse de către Tribunalul Bucureşti, însă este doar o chestiune de timp până când statutul marelui PNL va fi înregistrat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă