Traian Băsescu vs. Vona Gabor: presa internaţională, despre războiul declaraţiilor dintre cei doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presa maghiară crede că războiul declaraţiilor a afectat relaţia dintre România şi Ungaria

Presa din străinătate a preluat declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, dar şi reacţia liderului Jobbik, vorbind despre un „război“, cel puţin la nivel declarativ, între Bucureşti şi Budapesta.

Presa maghiară a criticat retorica belicoasă a lui Vona Gàbor, care, potrivit jurnaliştilor din Ungaria, a afectat relaţiile dintre cele două ţări.

„În lumina declaraţiilor bombastice, ca de obicei, făcute de liderul Jobbik, preşedintele României a declarat că Guvernul său va împiedica Budapesta să intervină în politica din regiune“, scrie „Budapest Business Journal“, într-un articol dedicat subiectului.

„Cum vor afecta acţiunile recente ale politicienilor maghiari, combinate cu afirmaţiile lui Băsescu, relaţia dintre România şi Ungaria, rămâne de văzut, dar Băsescu susţine cu emfază că s-a ajuns la limită“, arată jurnaliştii maghiari.  

Într-un editorial publicat de site-ul „Magyar Nemzet“, jurnalistul Istvan Pataky îşi exprimă dezacordul faţă de afirmaţiile făcute de liderul Jobbik, însă învinuieşte presa română pentru agitaţia creată în jurul subiectului.

„În timp ce Vona nu este susţinut în mod real“, mai scrie el, extremismul de dreapta a apărut în rândul ungurilor din România, ca rezultat al activităţii forţelor maghiare.

Totodată, el arată că „relaţia dintre cele două ţări nu a fost demult atât de proastă ca acum“.

Într-un editorial al publicaţiei „Nepszabadsag“, Vona Gabor este ridiculizat şi se spune că extremismul de vară a devenit o modă printre politicienii maghiari.

Pe de altă parte, aceeaşi publicaţie scrie că “nu a existat,  nu poate exista un om înţelept care să accepte Trianonul“. „În cel mai bun caz, majoritatea unei naţiuni o poate lua ca pe un fapt istoric”, se arată în material.

Site-ul „Salzburger Nachrichten“ arată că declaraţiile făcute de Vona Gabor au făcut valuri în România, iar mai mulţi politicieni au cerut declararea acestuia persona non grata.

Pe de altă parte, site-ul Mandiner  susţine, într-un articol, că Băsescu neagă drepturile maghiarilor din Transilvania şi crede că ar trebui ca oricine, inclusiv liderul Jobbik, să aibă dreptul la liberă exprimare, într-un articol de opinie intitulat: „Ce crezi, Băsescu?“.

Şi presa din Serbia, ţară care a fost vizată de către discursul ţinut de preşedintele Băsescu, a comentat declaraţiile făcute de acesta. Pe site-ul insebia.info se arată că şeful statului român ar fi criticat Serbia şi relaţiile dintre cele două state, dar şi Ungaria, pentru că intervine în România.

La rândul lor, austriecii de la „Die Presse“ au scris despre conflictul dintre liderul Jobbik şi preşedintele României, arătând că şeful partidului de extremă dreapta a cerut autonomie pentru maghiarii din România, provocând, din nou, “apariţia de resentimente între Bucureşti şi Budapesta”.

Postul de televiziune RTL a preluat subiectul, titrând: „Un extremist obţine o nouă ruptură între România şi Ungaria“, în timp ce jurnalistul Piotr Iskenderov, de la „Vocea Rusiei“, remarcă faptul că „scandalul actual este provocat de afirmaţiile violente ale liderului mişcării Jobbik“, iar preşedintele român a ripostat, dar susţine că logica maghiară este „explicabilă“ şi reacţiile „violente de la Budapesta constituie o încercare de protejare a compatrioţilor“.  

Antonescu, către Băsescu: „Cruciada împotriva Budapestei e ridicolă“

Budapesta îi răspunde lui Băsescu: „România şi Ungaria au acelaşi interes: protejarea minorităţilor etnice“

Băsescu vrea să ridice Europa contra Ungariei

Geoană: „Băsescu e mânat de interes electoral. Atitudinea faţă de iredentişti trebuia să vină de mult“

Traian Băsescu, în Harghita: „România îşi va asuma punerea la punct a Budapestei. Putem fi indecenţi“

Scrisoarea deschisă adresată de liderul Jobbik politicienilor români: „Ce e cu toată isteria asta? Am conştiinţa curată“

Un zevzec de la Jobbik declară „război“ României

Ungaria reacţionează în urma scandalului iscat în jurul declaraţiilor extremiştilor de la Jobbik

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”