Traian Băsescu face apel la Turcia pentru o implicare mai mare în regiunea Mării Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu face apel la Turcia pentru o implicare mai mare în regiunea Mării Negre FOTO Arhivă Adevărul

Preşedintele României, Traian Băsescu, a făcut apel la Ankara pentru o implicare mai mare în regiunea Mării Negre, menţionând că este nevoie de o abordare pragmatică asupra cooperării în domenii mai puţin sensibile, cum ar fi cercetarea sau protecţia mediului, potrivit unui interviu acordat de şeful statului ziarului turc „Hurriyet Daily News”.

Traian Băsescu are programată o vizită oficială în Turcia, acesta urmând să aibă întâlniri cu omologul său turc, Abdullah Gül, precum şi cu premierul, Recep Tayyip Erdogan.

„Revitalizarea acţiunii comune asupra Mării Negre va construi niveluri crescute de încredere şi siguranţă între ţările din această regiune. În acest sens, o mai mare implicare a Turciei, ca actor-cheie, în cooperarea din regiunea Mării Negre ar fi foarte mult salutată şi apreciată”, a declarat Traian Băsescu pentru „Hurriyet Daily News”.

Întrebat care ar fi oportunităţile de investiţii mutuale pentru Turcia şi România, şeful statului a răspuns că sectoarele prioritare vizate de investitorii turci sunt privatizarea unor companii precum Oltchim, noi investiţii în agricultură, cât şi industria alimentară sau energia verde.

De asemenea, Traian Băsescu a invocat şi un memorandum semnat recent de miniştrii energiei din cele două ţări care vizează o consolidare a relaţiilor bilaterale, mai ales în sectorul energetic, precum şi în domeniul explorării în comun de gaze şi petrol offshore în Marea Neagră.

Şeful statului a mai punctat faptul că piaţa românească este avantajată de poziţia ei geografică strategică, pecum şi de mediul social şi cultural, forţa de muncă la costuri reduse, calificată şi multilingvă.

Din punctul de vedere al preşedintelui, România are o combinaţie de resurse energetice ce ar putea să-i permita să devină un producător regional principal şi un furnizor important de energie.

Jurnaliştii turci l-au mai întrebat pe Traian Băsescu în ce măsură Ankara se poate implica într-un proces de cooperare în regiunea Marii Negre.

„Sunt convins că Turcia, partenerul nostru strategic, poate contribui substanţial la atingerea potenţialului de dezvoltare a regiunii. În regiunea Mării Negre, înţelegem acum nevoia unei abordări pragmatice, cu accent pe cooperare în zonele mai puţin sensibile, cum ar fi cercetarea sau protecţia mediului, în timp ce se consolidează formatele de cooperare existente”, a declarat Traian Băsescu pentru sursa citată.

Şeful statului a mai menţionat că este de părere că o implicare UE în regiune ar putea contribui la soluţionarea conflictelor îngheţate din zona Mării Negre.

Traian Băsescu a mai efectuat o vizită în Turcia în urmă cu doi ani, moment în care cei doi şefi de stat au semnat o Declaraţie de parteneriat strategic privind cooperarea economică, militară şi din domeniul securităţii.


Citeşte şi:

Băsescu, la întâlnirea cu viitorii magistraţi: „Dacă vreodată voi ajunge în faţa dvs., să vă aduceţi aminte că nimeni nu este mai presus de lege“

Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel către absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii (INM) să nu accepte ca sistemul de Justiţie să fie sub control politic.

Traian Băsescu a semnat decretul care vizează ratificarea Tratatului privind comerţul cu arme

Preşedintele României a semnat luni decretul pentru supunerea spre ratificarea parlamentului a tratatului privind comerţul cu arme, adoptat la New York, în primăvara lui 2013, potrivit unui comunicat de presă al postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Băsescu: Guvernul să dea Armatei şi Jandarmeriei banii pentru deszăpezire

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, referitor la operaţiunile de deszăpezire, că ar propune Guvernului să constate neîndeplinirea contractelor şi să dea banii Armatei şi Jandarmeriei.

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat