Traian Băsescu: „Am observat ineficienţa totală a lui Silaghi. Voi lua o decizie definitivă pe 23 august“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, la Cotroceni, că doreşte ca premierul să continue interimatul la Ministerul Transporturilor, precizând că, pe 23 august, va comunica decizia sa finală cu privire la numirea lui Ovidiu Silaghi.

Argumentele lui Traian Băsescu au avut legătură, în mare parte, cu performanţele lui Silaghi din perioada în care era ministru al Transporturilor în primul Cabinet condus de Victor Ponta.

„Principalul motiv a fost legat de istoricul prezenţei domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor, în primul Guvern Ponta. Nu s-a evidenţiat deloc, a părut a fi aşa, un fel de apă sfinţită, când nici nu s-a opus la ceva“, a declarat Băsescu, adăugând că i-a remarcat „ineficienţa totală“.

„Un om fără performanţă, care nu aduce nimic în plus ca imagine Guvernului Ponta“, a sintetizat preşedintele Băsescu.

Pe de altă parte, el a precizat că nu vrea să ia o decizie pripită, în condiţiile în care este posibil să primească „o nominalizare mai proastă“.

Întrebat care sunt argumentele pe care liderii USL le-ar putea prezenta în favoarea lui Silaghi, Băsescu a răspuns: „Ce să facă să mă convingă? L-am văzut în mandatul pe care l-a exercitat deja, ştiu controversele legate de numele său“.

„Şi dacă era o nominalizare în care să am mare încredere, tot aş fi fost ezitant“, a mai spus şeful statului.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci