Tăriceanu şi-a luat vacanţă pentru a merge în vizită la Ponta: Am avut discuţii medicale şi politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului  şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Senatului vicepreşedintelui Camerei Superioare, senatorul PSD Ioan Chelaru, pentru zilele de 22 şi 23 iunie. Potrivit unor surse, Tăriceanu a plecat în Turcia pentru a-l vizita pe premierul Victor Ponta.

UPDATE Tăriceanu, după ce s-a întors în ţară: Aşa e normal, suntem parteneri politici şi într-o astfel de situaţie nimic nu poate înlocui comunicarea directă, nici telefonul, nici mail-ul. Am avut discuţii medicale şi politice. Nu am să le detaliez nici pe unele, nici pe altele, fără să trebuiască să-l compătimesc după o operaţie de acest fel. Mi-am adus şi eu aminte de starea în care eram, nu e plăcut. Partea de recuperare şi tot restul… este destul de constrângător. Dar, în fine, trece! Nu e ceva care să rămână. Cu timpul se uită.

De mai mult săptămână de când se află în Turcia, premierul Victor Ponta a fost vizitat de Liviu Dragnea, dar şi de doi colegi de Guvern, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.

Prim-ministrul României, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3, că a mers în Turcia să se opereze pentru că avea nevoie de linişte şi că dacă s-ar fi operat în România ar fi avut un tratament special, precizând că „pentru operaţia doamnei ambasador a Olandei s-a blocat un etaj al spitalului”, iar pentru el s-ar fi blocat două etaje.

Prim-ministrul României s-a operat la genunchiul stâng la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde a fost spitalizat o săptămână, fiind externat duminică.

Soţia ambasadorului Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, a fost operată la picior, marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă, de către medicul Cătălin Cîrstoiu.

O reacţie dură faţă de declaraţiile lui Victor Ponta a avut jurnalistul Ovidiu Marincea, realizator al emisiunii „Oameni şi fapte” de la Realitatea TV ( alături de Emma Zeicescu), persoană care a fost operată la Spitalul Universitar în aceeaşi perioadă în care acolo era şi soţia ambasadorului Olandei. 

„Victor Ponta, esti nesimtit?!? Cum sa spui la Antena 3 ca pentru doamna ambasador s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar si ca pentru tine s-ar fi blocat doua, cand eu am stat acolo, la acelasi etaj, langa rezerva ei? Care rezerva era cu doua paturi!! Medicii de tura, asistentele au operat toata ziua! Nu ti-e rusine sa minti in halul asta?! Doamna ambasador a fost tratata fix la fel ca orice pacient (...) Numai Victor Ponta poate bloca etajele spitalelor, dar nu in Romania, domnule Ponta! In Turcia, in Rusia, unde vreti! Sectorul A1 al etajului 3, Ortopedie, a functionat 24 din 24 si a rezolvat probleme medicale mult mai grave decat a dumneavostra, domnule Ponta”, a scris jurnalistul pe contul său de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Gabriel Oprea în funcţia de prim-ministru interimar, după ce Victor Ponta şi-a luat concediu medical.

Mai multe pentru tine:
Mutare importantă pe piața imobiliară. Grupul Avangarde analizează preluarea Nordis: „Vom lua o decizie până la sfârşitul acestui an”
Tendința de toamnă 2025 pe care nu o poți ignora. Pantalonii maro înlocuiesc blugii
25 Femei Relevante 2025:Ada Lupu Hausvater, directorul Teatrului Național Timișoara, despre leadership feminin, carieră și autenticitate
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Marea tristețe a lui Irinel Columbeanu, după ce Irinuca a defilat pe podiumul de modă, fără știrea lui: „Vrea s-o vadă medic, nu fotomodel, ca mama ei”
Calendar 21 septembrie: 1990 - Tribunalul Militar l-a condamnat pe Nicu Ceaușescu la 20 de ani de închisoare, 10 ani de interdicție a unor drepturi și degradare militară
Șifonată și nepieptănată, Meghan Markle a bifat prima apariție cu Prințul Harry, după reuniunea lui cu Regele Charles
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor