Tăriceanu: Nu mai fac înţelegeri cu Daniel Constantin. M-am fript o dată la parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. FOTO Arhivă Adevărul

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni, că nu mai vrea să ajungă la o înţelegere cu Daniel Constantin privind organizarea Congresului, în condiţiile în care şeful Senatului a subliniat „s-a mai fript“ o dată la parlamentare când a acceptat diferite persoane pe listele de candidaţi.

„Prefer să se facă Congres de sus până jos. Dânsul fuge şi încearcă să facă înţelegeri. Eu nu mai fac înţegeri. Am mai făcut o dată şi m-am fript, atunci când am făcut listele pentru parlamentare“, a declarat copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. 

De asemenea, copreşedintele ALDE, care deţine şi funcţia de preşedinte al Senatului, a declarat că ALDE se gândeşti să-i retragă sprijinul politic dacă Daniel Constantin atacă în instanţă convocarea Congresului, realizată ieri, la Delegaţia Permanentă. 

„În momentul în care va începe să demareze acţiuni împotriva partidului, cum ar fi aceste acţiuni în instanţă care ar urma să blocheze şi funcţionarea partidului şi ţinerea Congresului, atunci sigur că o să îmi pun problema în mod serios, mă voi sfătui cu colegii noştri în forul statutar, dacă acest lucru mai are sens”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă Daniel Constantin mai are susţinere pentru funcţia de vicepremier din partea ALDE.

Tăriceanu a criticat şi faptul că Daniel Constantin s-a opus în ceea ce priveşte acceptarea pe listă a unor persoane care au probleme de natură penală. „Aceşti colegi nu sunt numai colegii mei, ci şi colegii lui. Nu pentru că sunt în ALDE. Când avem oameni de valoare cu care ne putem reprezenta în faţa cetăţenilor, atunci mergem cu ei în faţă. dacă aducem coelgi doar pe criterii de prietenie sau loialitate nu cred că e sănătos“, a precizat Tăriceanu. 

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi