Surse. Negocierile între PSD, PNL şi UDMR, blocate pe tema premierului. Liderii partidelor urmează să discute cu Iohannis despre găsirea unei soluţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu ar mai vrea să fie premier cu puteri depline  FOTO Inquam Photos

Negocierile între partidele care vor să formeze noua coaliţie guvernamentală sunt blocate din cauza numelui viitorului premier. De asemenea, încă sunt tensiuni pe tema creşterii unor venituri, cum este cazul salariului minim diferenţiat. Liderii PNL, PSD şi UDMR urmează să aibă o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru a fi deblocată situaţia, susţin surse politice pentru „Adevărul”.

Preşedinţii PNL, PSD şi UDMR evită să discute despre modul cum decurg negocierile pentru noul premier, în condiţiile în care acestea sunt blocate atât în ceea ce priveşte numele, dar şi în ceea ce priveşte posibilitatea „rotativei”, adică formula unui şef al Guvernului prin rotaţie. Prin urmare, liderii celor trei partide vor avea o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă, susţin surse din conducerea PNL pentru „Adevărul”. 

Probleme sunt şi în anumite zone din programul de guvernare. De exemplu, în ceea ce priveşte creşterea veniturilor, PNL şi PSD sunt aproape de un consens pe problematica pensiilor. În schimb, două probleme sunt salariul minim diferenţiat şi alocaţiile copiilor, acolo unde PSD vrea o creştere mai consistentă. 

PNL vrea un singur tip de salariu minim, adică de 2.550 de lei de la începutul anului viitor, în timp ce PSD vrea şi salariu minim pentru studii superioare, în cuantum de 2.600 de lei, precum şi o creştere a celor două, încă o dată, la 1 iulie 2022. Liberalii vor ca alocaţiile să se indexeze cu inflaţia, în timp ce social-democraţii ar vrea creşterea lor cu încă aproximativ 40%.

Nu este definitivată nici problematica referitoare la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, pe care PNL şi UDMR o vor desfiinţată, dar unde PSD se opune. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model