Stroe: Demisia ministrului Apărării nu deschide calea către noi negocieri sau o remaniere guvernamentală

0
Publicat:

Demisia ministrului Apărării, Vasile Dîncu, nu deschide "sub nicio formă" calea către noi negocieri politice sau către o remaniere guvernamentală, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe.

PNL nu dorește renegocierea ministerelor FOTO: Inquam Photos

"Pentru PNL lucrurile sunt mai mult decât clare. Această demisie a domnului Dîncu nu deschide sub nicio formă calea către noi negocieri politice sau calea către o remaniere guvernamentală. Acesta este atributul primului ministru - el decide, cum şi când se va face şi dacă se va face acest lucru. La fel, nu ne dorim să creăm în acest moment tensiuni sau situaţii de renegociere politică pentru o eventuală reaşezare a ministerelor, ceea ce dorim în acest moment este responsabilitate şi stabilitate politică tocmai pentru că ministere invocate - sau hai să ne oprim doar la Apărare - sunt ministere cheie, care în mod evident nu îşi permit în acest moment sincope în activitate sau în acţiune. Avem un context de securitate şi geopolitic extrem de complicat, un context economic greu, iar Ministerul Apărării sau Ministerul Energiei - pentru că a fost invocat - sunt ministere cheie care în mod obligatoriu trebuie să fie conduse de miniştri titulari", a declarat Stroe, la Palatul Parlamentului.

Acesta a susţinut că nu înţelege "această supărare a social-democraţilor".

"Până la urmă, decizia le aparţine. Nimeni nu le poate influenţa sau impune un anume nume pentru acest portofoliu. Cred că nominalizarea din partea lor trebuie să vină cât mai rapid posibil, dacă nu chiar urgent, pentru că România este parte a unor angajamente militare, a unor obligaţii asumate în raport cu NATO şi mai ales acum, când războiul este la graniţele ţării noastre, portofoliul Apărării trebuie să primească un ministru titular, iar PSD are toată libertatea în a stabili care sunt criteriile şi bineînţeles persoanele care se califică pentru această funcţie. (...) Ne dorim o perioadă tranzitorie cât mai scurtă", a transmis liberalul.

Potrivit acestuia, "încă nu putem vorbi de instabilitate guvernamentală sau politică".

"Noi dorim responsabilitate, ne dorim un guvern funcţional, un minister al Apărării care, evident, să-şi onoreze cu seriozitate toate angajamentele, de asta deocamdată credem că este nevoie, pentru a nu genera tensiuni suplimentare sau alte negocieri politice care ar putea să afecteze această relaţie, ne dorim o propunere din partea PSD pentru acest portofoliu”.

Vasile Dîncu a demisionat luni din funcție. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul prin care premierul Nicolae Ciucă se desemnează ca ministru interimar al Apărării Naţionale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort