Sorina Pintea răspunde criticilor lui Iohannis: Cred că ar fi bine să mă lase în pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea răspunde criticilor şefului statului privind controalele în spitale, amintindu-i că atunci când alţii de altă culoare politică făceau acelaşi lucru erau apreciaţi. „Cred că ar fi bine să mă lase în pace”, spune Pintea.

Pintea spune că preşedintele „se contrazicea de la o frază la alta”.

„Pe de o parte spunea că mă aflu într-o campanie de imagine, pe de altă parte, chiar la finalul expozeului, spunea că actul medical înseamnă şi spitale curate. Păi eu nu înţele, când a vorbit serios. Domnul preşedinte a aflat abia acum despre dificultăţile cu care se confruntă sistemul. Îmi pare bine că a aflat abia acum, dar i-aş aduce aminte domnului preşedinte că atunci când alţii de altă culoare politică făceau acelaşi lucru erau apreciaţi. Observ că are alte unităţi de măsură în domeniul sănătăţii.” a spus Pintea într-o intervenţie a Antena 3.

Ministrul Sănătăţii a replicat că nu a înţeles care au fost criteriile după care şeful statului a decis să premieze unele unităţi medicale. Referindu-se la spitalul din Constanţa, care a fost decorat de preşedinte, ministrul a spus că nu a ştiut că acest spital urma să primească o distincţie de la şeful statului atunci când a mers în vizită acolo.


„Lucrurile din punctul meu de vedere sunt foarte clare: domnul preşedinte nu a fost bine consiliat în problema sănătăţii. Şi Spitalul Judeţean Cluj are probleme, lucru scos în evidenţă nu doar de mine ci şi de pacienţi care au trecut pragul acelui spital” a mai spus Sorina Pintea. 


„Dacă acestea snt spitalele pe care dînsul le consideră bune pentru pacienţii din România, mie-mi pare rău” a mai afirmat Pintea.


Aceasta a ţinut să precizeze că programul de guvernare al PSD nu prevede doar construirea spitalelor regionale, ci documentul „are mai multe puncte pe care le-a îndeplinit”.

„Poate că domnul preşedinte ar trebui să fie informat de investiţiile pe care le-am făcut anul trecut, acum doi ani şi anul acesta. Anul acesta bugetul pentru investiţii este celmai mare din istoria ministerului” a mai spus Pintea.


Aceasta a spus că va face în continuare vizite în spitale „să cunoască cu adevărat sistemul”.
„Voi face în continuare aceste controale pentru că îmi doresc într-adevăr să schimbăm ceva în acest sistem şi cred că ar fi bine să mă lase în pace”  concluzionat Sorina Pintea.

Iohannis, nou atac la PSD: Pesediştii guvernează încercând permanent să găsească ţapi ispăşitori pentru propriile eşecuri

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune