SONDAJ Cât de mult a crescut spaima de război printre români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Barometrul INSCOP Research din noiembrie-decembrie arată o creştere semnficativă a temerilor faţă de declanşarea unui conflict armat în zonă.

Doar 34,3% din populaţia României consideră că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 52,3% sunt de părere că se îndreaptă într-o direcţie greşită. Aşadar, în ciuda schimbării guvernului, românii rămân în majoritatea lor pesimişti cu privire la evoluţia generală a situaţiei din ţară.

Dinamica răspunsurilor din ultimul an arată că românii au perceput majoritar ca fiind bună direcţia către care se îndreaptă ţara doar între alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut şi luna august a acestui an.

Topul surselor de îngrijorare ale populaţiei continuă să fie condus de temerea privind înrăutăţirea stării de sănătate (20% faţă de 23,3% în octombrie). În clasament urmează posibilitatea unui conflict în zonă (18,6%), în creştere cu 4,4% faţă de sondajul precedent, foarte probabil inclusiv ca urmare a incidentului legat de doborârea avionului rusesc de către Turcia. Pe locul al treilea se situează temerea legată de diminuarea veniturilor (17,5% în decembrie, faţă de 16% în octombrie).

Urmează alte temeri legate de contextul economic: creşterea preţurilor (12,2% în decembrie, faţă de 13,1% în octombrie), pierderea locului de muncă (11,7% în decembrie, faţă de 12,5% în octombrie).

Pe locul al şaselea se situează instabilitatea politică (10,4%), în creştere uşoară faţă de sondajul precedent (de la 8,7% la 10,4%).

Clasamentul este încheiat de calamităţile naturale (4,4% în decembrie, faţă de 5,6% în octombrie) şi deteriorarea mediului înconjurător (1,2% în decembrie, faţă de 1,5% în octombrie). 2,8% dintre respondenţi se declară îngrijoraţi de alte probleme, în timp ce 1,2% nu ştiu sau nu răspund.

Rugaţi să facă o evaluare generală a nivelului de trai personal, aproape jumătate (48,9%) dintre respondenţi apreciază că traiul lor este la fel ca acum un an, 25,2% consideră că este mai rău decât acum un an, iar 24,4% declară că este mai bun decât acum un an.

În privinţa perspectivelor de modificare a nivelului de trai, peste jumătate dintre respondenţi (62,1%) apreciază că anul viitor vor trăi la fel (33,4%) sau mai bine (28,7%) decât în acest an, în timp ce 23,8% dintre respondenţi apreciază vor trăi mai rău în anul ce urmează.

Sondajul a fost realizat ântre 26 noiembrie şi 2 decembrie, pe 1.071 de persoane, cu o eroare de +/- 3%.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%