Soarta lui Ciolacu în fruntea PSD. Ce spune Victor Negrescu: „Această solicitare deja a început să vină din partea organizațiilor județene”

0
Publicat:

După eșecul suferit la primul tur al alegerilor prezidențiale, premierul Marcel Ciolacu și-a înaintat demisia de la conducerea PSD. Până la stabilirea unui nou președinte, interimar a devenit europarlamentarul Victor Negrescu.

Victor Negrescu, despre rămânerea la șefia PSD a lui Ciolacu/FOTO: Facebook

La 29 noiembrie, vineri, Ciolacu anunțase că „se va retrage din cursa pentru președinția României” dacă votul a fost viciat, nefiind interesat să-i ia locul președintei USR, Elena Lasconi.

„Și ca să se liniștească propaganda: dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din cursa pentru președinția României. Nu vreau locul doi! Nu mă interesează. Vreau doar ca românii să afle adevărul, care este mai important decât candidatura mea. Și apoi românii vor ști să îi pedepsească pe cei care au furat, mai repede decât o vor face instituțiile!”, declarase premierul la acea vreme.

Într-o intervenție la RFI, Victor Negrescu a vorbit despre posibilitatea ca Marcel Ciolacu să rămână totuși la șefia PSD, ba chiar se așteaptă la o unanimitate a deciziei.

Eu mă aștept ca astăzi, la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare. În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă”.

De asemenea, europarlamentarul vede rămânerea premierului la conducerea partidului ca pe un lucru „predictibil” solicitat de altfel din partea organizațiilor județene. 

„Totodată, într-un context dificil, poate fi oportună această decizie, în contextul în care este nevoie de oameni cu experiență, cu expertiză. Este în continuare premier în funcție și cred că în perspectiva alegerilor prezidențiale, este oportun pentru noi să purtăm aceste negocieri, pornind de la această poziționare a noastră și de la cei care au expertiză și experiență politică”, a mai explicat Negrescu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată