Siegfried Mureșan: „Nicușor Dan are de ales între majoritatea reformistă a lui Bolojan și PSD-AUR”
0Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan spune că președintele Nicușor Dan se va confrunta cu o alegere politică majoră în perioada următoare: fie susține o majoritate construită în jurul premierului Ilie Bolojan, fie acceptă o formulă PSD–AUR, pe care acesta o consideră orientată spre „întoarcerea României în trecut”.
Eurodeputatul a afirmat la Digi24 că moțiunea de cenzură PSD - AUR este motivată de nemulțumirea celor două partide față de reformele promovate de Guvernul Bolojan. În opinia lui Siegfried Mureșan, măsurile adoptate de Executiv au un caracter profund reformator, iar opoziția față de acestea ar explica alianța punctuală dintre PSD și AUR:
„Prin acțiunile comune alături de AUR, PSD ne aduce aminte de trecutul său recent, în care a fost un partid antieuropean, când a fost un partid care a atacat justiția și statul de drept, a atacat valorile europene și instituțiile Uniunii Europene (...) . PSD și AUR își doresc de fapt întoarcerea la trecut”, a mai spus Mureșan.
Mureșan a subliniat că liberalii nu vor negocia o nouă majoritate cu PSD, iar o colaborare cu AUR este exclusă.
„AUR este un partid antieuropean. După ce poporul român a spus nu lui George Simion la alegerile prezidențiale, Partidul Social Democrat îl readuce acum în scenă, acționând împotriva voinței majorității oamenilor”, a mai declarat Siegfried Mureșan.
Europarlamentarul a explicat că, în eventualitatea în care Guvernul ar fi demis, responsabilitatea formării unei noi majorități ar reveni partidelor care au inițiat moțiunea.
„Președintele va avea de ales între o majoritate reformistă în jurul premierului Bolojan sau o majoritate PSD-AUR”, a mai spus eurodeputatul.
„Nu cred că președintele va susține o majoritate care se întoarcă România în trecut”
Rugat să explice pe ce formulă parlamentară s-ar putea baza premierul Ilie Bolojan în cazul unei discuții la Cotroceni, Siegfried Mureșan a subliniat că situația politică trebuie clarificată prin votul din Parlament.
Europarlamentarul a subliniat că, în cazul în care moțiunea va trece, președintele va trebui să decidă ce direcție politică susține, într-un moment în care stabilitatea guvernamentală este pusă sub presiune.
„Eu cred că președintele României rămâne un reformator și nu cred că va susține o majoritate care se întoarcă România în trecut”, a adăugat Mureșan.