Senatorii şi deputaţii şi-au intrat în drepturi. Astăzi a fost prima şedinţă a noului Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi au fost programate şedinţele de plen ale celor două Camere ale Parlamentului. Întrunirile au fost conduse de către decanii de vârstă ai noi legislaturi, Dinu Giurescu la Camera Deputaţilor şi Eugen Durbacă, la Senat, ambii din partea PC.

UPDATE Comisia de validare va propune plenului validarea tuturor celor 176 de mandate de senatori, a anunţat, preşedintele acestei comisii, senatorul PSD Toni Greblă.

"Toate dosarele depuse de toţi colegii aleşi senatori la 9 decembrie corespund prevederilor constituţionale, legilor şi Regulamentului Senatului, astfel încât, pentru toţi, prin raport, propunem plenului Senatului validarea tuturor celor 176", a declarat social-democratul.

El a precizat că despre starea de incompatibilitate sau conflictul de interese se poate discuta după o perioadă de 15 sau 30 de zile, timp în care senatorii aleşi şi care vor fi fost validaţi au posibilitatea să opteze între una sau alta din calităţile care i-ar putea face incompatibili.

La Cameră, după intonarea imnului naţional, Giurescu a anunţat că din totalul de 412 deputaţi aleşi şi-au înregistrat prezenţa pe liste 322, fiind absenţi 90.

Potrivit preşedinteluui de şedinţă, la lucrările senatului participă toţi cei 167 de senatori.
În deschiderea lucrărilor Senatului, Durbacă a mărturisit că este o onoare pentru el să prezideze prima şedinţă de plen din legislatura 2012-2016 şi i-a felicitat pe senatorii "care au reuşit să obţină încrederea şi votul cetăţenilor şi care le vor reprezenta interesele în această Cameră a Legislativului".

"Debutează astăzi cea de-a şaptea legislatură post-comunistă, în condiţiile în care încă mai resimţim efectele crizei economice. Aş vrea ca în numele meu şi al celor pe care astăzi îi reprezint să adresez tuturor românilor un cuvânt de încurajare şi încredere că vom reuşi să mobilizăm energiile naţiunii pentru a trece peste greutăţile cărora trebuie să le facem faţă", a spus el.

Parlamentarii îşi vor depune jurămintele de credinţă şi îşi vor alege preşedinţii şi noile structuri de conducere, paşii următori fiind audierea propunerilor de miniştri şi votul privind noul Guvern.

S-au ales Comisiile de validare a mandatelor

Camera Deputaţilor şi Senatul şi-au ales astăzi Comisiile de validare a mandatelor parlamentarilor aleşi la în decembrie 2012.

Senatorii aleşi au aprobat, cu unanimitate de voturi, înfiinţarea Comisiei de validare a mandatelor de senatori, care îşi va începe de îndată activitatea. Din acestă comisie fac parte cincisprezece senatori, structura acesteia reflectând configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri.

Astfel, potrivit votului dat de senatorii aleşi, din Comisie fac parte cinci senatori PSD – Toni Greblă, Laurenţiu Coca, Doina Silistru, Constantin Tămagă, Doina Teodorovici - patru senatori PNL – Victor Ciorbea, Toader Chiuariu, Liviu Paşca, Nicolae Neagu, doi senatori PDL – Alin Tişe, Marinică Dincă, doi senatori PP-DD - Florinel Dumitrescu, Vasilica Miron, câte un senator din parte UDMR – Olozs Gergely şi PC – Mihai Niţă.

Plenul Camerei Deputaţilor a ales, de asemenea, în prima şedinţă, Comisia de validare, formată din 30 de membri, care urmează să lucreze până joi dimineaţă la validarea celor 412 deputaţi.

Preşedintele de şedinţă Dinu Giurescu a precizat că ponderea deputaţilor este: PSD - 160 de membri, PNL - 100 de membri, PDL - 56 de membri, PP-DD - 47 de membri, UDMR - 18 membri, grupul minorităţilor - 18 membri, PC – 13.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?