Declaraţia privind Parteneriatul strategic România-Japonia, semnată de Iohannis şi premierul nipon

0
Publicat:

Preşedintele României şi premierul Japoniei au semnat, marţi, la Tokyo, declaraţia de instituire a Parteneriatului strategic dintre țara noastră şi Japonia care va duce la aprofundarea relațiile între cele două state în domenii precum energia, economia sau securitatea.

Președintele Klaus Iohannis FOTO Presidency

Instituirea Parteneriatului strategic cu Japonia va marca avansarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel şi trecerea la o etapă superioară de valorificare a potenţialului bilateral, în baza valorilor şi principiilor împărtăşite de cele două ţări, pe trei dimensiuni-cheie: politica externă şi dialogul pe teme de securitate, cooperarea economică şi în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi tehnologiei, inovării, cercetării şi dezvoltării, potrivit Agerpres.

Decizia creării Parteneriatului strategic România - Japonia a fost luată în urmă cu cinci ani, în cadrul dialogului de la Bucureşti dintre preşedintele Klaus Iohannis şi fostul premier nipon Shinzo Abe. Acesta este al doilea parteneriat strategic încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud.

Lista parteneriatelor strategice

România are parteneriate strategice cu Statele Unite ale Americii, Republica Moldova, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Ungaria, Azerbaidjan, Georgia.

Tot marţi la Tokyo a fost semnat şi un memorandum între Ministerul Finanţelor, Eximbank România şi Banca Japoniei pentru Cooperare (JBIC). Cu prilejul vizitei şefului statului român în Japonia a fost semnat şi un memorandum de înţelegere între ELI-NP Măgurele, compania japoneză Okamoto Optics şi Institutul de Inginerie a Laserelor din cadrul Universităţii Osaka. Documentul urmează să faciliteze construirea la Măgurele a unui centru de producţie de optică de mare putere, în sprijinul activităţilor experimentale cu laserii de mare putere de la ELI-NP.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează de luni până miercuri o vizită oficială în Japonia. Joi şi vineri, şeful statului român va efectua o vizită de stat în Singapore.

Ce a zis premierul nipon

„La întrevedere cu domnul președinte am decis să ridicăm la nivel de Parteriat Strategic relația cu România, cu care împărtășim aceleași valori fudnamentale.  Am explicat domnului președinte noua strategie de securitate națională a Japoniei subliniind că securitatea din Europa și din Indo-Pacific nu trebuie discutată separat, în contextul în în care mediul de securitate devine din ce în ce mai sever”, a afirmat liderul de la Tokyo.

De asemenea, am convenit ca Japonia și România vor coopera în acordarea asistenței Ucrainei și Rep. Moldova. I-am explicat că Japonia a oferit peste 13 milioane de dolari americani pentru sprijinirea refugiaților ucraineni din România”, a continuat premierul nipon.„Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu România ca parteneri strategici - să lucrăm inclusiv în securitate, economie, știință și cultură” conchis Fumio Kishida.

Declaraţia comună pe care am semnat-o astăzi, împreună cu prim-ministrul Kishida, marchează un moment istoric în relaţia noastră bilaterală de peste un secol. Ridicăm astfel relaţiile româno-nipone la cel mai înalt nivel. Trecem la o etapă nouă, de valorificare a potenţialului bilateral, în beneficiul ţărilor şi cetăţenilor noştri, pe trei paliere: politico-securitar, economico-financiar şi cultural-ştiinţific. Împreună, dăm astăzi un semnal puternic de orientare a cooperării noastre spre domenii strategice şi inovatoare”, a afirmat, la rândul său, Klaus Iohannis.

  Klaus Iohannis a evidenţiat faptul că Japonia este cel mai mare investitor din Asia în România şi că ţara noastră îşi doreşte o creştere substanţială a investiţiilor japoneze.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul