Şedinţa de Guvern, amânată cu două ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Mediafax

Şedinţa de Guvern, programată iniţial pentru ora 12.00, a fost amânată cu două ore şi jumătate, deşi cei mai mulţi dintre miniştri se aflau la Palatul Victoria.

Şedinţa de Guvern a fost anunţată, iniţial, pentru ora 12.00, însă doar cu câteva minute înainte, Executivul a anunţat că şedinţa se va ţine la ora 14.30. Cei mai mulţi dintre membrii Guvernului se aflau la Palatul Victoria.

Potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax, problema tehnică legislativă care a condus la amânarea şedinţei este generată de lipsa unui aviz la ordonanţa de urgenţă care va reglementa, printre altele, emisia terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic, stabilind că aceasta poate continua, temporar, până la 31 decembrie 2016.

Proiectul stabileşte că emisia pe cale radio terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic, în banda de frecvenţe radio 174-230 MHz, poate continua, cu caracter temporar, până la data de 31 decembrie 2016, în baza unui acord tehnic eliberat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Aceleaşi surse mai susţin că este posibil ca ordonanţa să fie discutată de Guvern doar în această formă, iar prevederile legate de constituirea unui fond pentru televiziuni să fie abordate într-o altă şedinţă.

Este prima şedinţă de Guvern după ce premierul Victor Ponta a fost pus sub învinuire de către DNA. Camera Deputaţilor a respins, ieri, cererea DNA de începere a urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta, acuzat de conflict de interese pentru că l-a promovat în Guvern pe partenerul de afaceri, Dan Şova. Rezultatul votului de ieri – 231de voturi „împotrivă“ şi 120 „pentru“ – arată că majoritatea PSD din Camera Deputaţilor funcţionează în continuare fără niciun fel de cusur, în ciuda problemelor cu Justiţia a premierului Victor Ponta.

DNA  a început deja urmărirea penală faţă de Victor Ponta pentru trei capete de acuzare (fals intelectual, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, fapte comise înainte să fie premier).

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat imediat după votul acordat în Parlament. „Regret faptul că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecţie pentru persoana Victor Ponta, bănuită de fapte penale. În continuare consider că soluţia pentru ieşirea din actuala situaţie este demisia domnului Victor Ponta din funcţia de prim-ministru“, a fost mesajul şefului statului.

La câteva ore de la votul din Parlament, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta s-au aflat faţă-n faţă la şedinţa CSAT care a avut loc la Palatul Cotroceni. După şedinţă, şeful statului a ţinut să-i mai transmită un mesaj lui Ponta, pe cât de calm, pe atât de dur. „Să distrugi instituţii şi principii pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil. Prima variantă pe care o avea la dispoziţie, cea mai onorabilă, era să-şi dea demisia. A doua variantă era să îşi convingă colegii, să se pună la dispoziţia procurorilor şi a judecătorilor şi să dovedească, practic, că este nevinovat.

Dacă şi-ar fi convins colegii din majoritatea parlamentară să încuviinţeze urmărirea penală, probabil nu l-aş fi suspendat din funcţie. S-ar fi găsit modalităţi de judecare cu mare celeritate pentru a lămuri problema. Premierul nu a avut curaj să facă asta. A ales în schimb a treia variantă, cea mai proastă. Parlamentul a executat ordinul lui Ponta“, a spus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”