Scandalul OMV: Cum pierde statul român bani pe mâna politicienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunțul OMV Petrom, potrivit căruia grupul nu va plăti taxa de solidaritate în România, a împărțit părerile. Din PNL este indicată o vină la Finanțe și Energie, în timp ce PSD susține că este o strategie de marketing. Economiștii afirmă însă că legea este prost făcută. 

Experții argumentează că actul normativ nu a fost redactat corect FOTO Shutterstock

OUG 186/2022, care transpune Directiva europeană, prevede obligația achitării unei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, dacă cel puțin 75% din cifra de afaceri provine din următoarele sectoare: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului.

Contactat de „Adevărul”, consultantul economic Adrian Negrescu susţine că ordonanța „transpune copy-paste ceea ce scrie în Directiva europeană”, care nu conține zona de comercializare a produselor de carburanți și gaze, rezultând astfel că ordonanța este făcută „prost”.

„Au făcut-o rapid, peste noapte, fără un studiu de impact și fără să evidențieze care sunt companiile de la care statul va percepe această taxă”, a mai spus expertul, arătând totodată că ordonanța conține doar codurile CAEN pentru producție și exploatare, și nu și pe cele de comercializare a produselor petroliere și a a gazelor. „Dacă nu au trecut codurile alea, bineînțeles că OMV Petrom nu se califică”, a subliniat Adrian Negrescu, argumentând că cifra de afaceri a grupului are o componență semnificativă de comercializare. 

Specialistul susţine că, deşi nu sunt cunoscute datele fiscale pe anul 2022, nu consideră că grupul austriac „ar fi dorit să manipuleze bursa printr-o astfel de informație falsă”, acest lucru fiind împotriva legislației românești, care sancționează penal astfel de fapte.

PNL a transmis, prin vocea purtătorului de cuvânt, Ionuț Stroe, că va duce subiectul în Coaliție, arătând că Parlamentul ar putea face modificări la ordonanța care prevede transpunerea unei directive europene privind taxa de solidaritate, după ce OMV Petrom a anunțat că o va plăti în Austria. Grupul austriac a precizat că nu se încadrează la plata taxei în România, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite în ordonanță, iar suma pe care ar urma să o achite în Austria ar fi de 150 de milioane de euro.

Reacții dure din PNL

Anunțul a stârnit și unele reacții mai dure din partea unor liberali. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a catalogat anunțul drept „inadmisibil”, menționând că „statul român este obligat să reacționeze”, criticându-i pe autorii ordonanţei de urgenţă. 

„În ordonanţa care a fost dată în luna decembrie, funcţionarii din Ministerul Finanţelor şi din Ministerul Energiei au reuşit performanţa, între ghilimele, să aplice Regulamentul European, care este obligatoriu şi care, dacă nu ar fi fost aplicat, pe această suprataxă, ne-ar fi dus în infringement, să dea o portiţă de scăpare unor companii, ceea ce mi se pare o chestiune foarte gravă, pentru că este făcută ori din prostie, sau din proastă pregătire”, a spus eurodeputatul.

Argumentele social-democraților

De cealaltă parte, PSD, care deține Ministerul Finanțelor, a subliniat, prin vocea purtătorului de cuvânt, Radu Oprea, că ordonanța „se adresează tuturor companiilor care activează în zona reglementată”.

Șeful de la Finanțe, Adrian Câciu, a susținut că rămâne de văzut, în urma analizării datelor, dacă grupul austriac va plăti taxa în România, explicând că datele vor fi analizate de către ANAF. Ministrul a și catalogat anunțul drept unul „de marketing”. „E un anunţ pe bursă în care se exprimă o opinie”, a spus ministrul social-democrat. Adrian Câciu a explicat și că datele fiscale pe baza cărora se poate stabili cuantumul taxei, precum şi dacă grupul se încadrează la plata acestora în România, vor fi disponibile la finalul lunii iunie, atunci când se va face declararea şi plata impozitului. 

Și ministrul Economiei, Florin Spătaru, a susținut public opinia colegului său de partid, catalogând anunțul grupului austriac drept „o declarație făcută pe baza unor rezultate preliminare”. „Să ajungem la rezultate finale şi vom vedea dacă OMV va plăti sau nu”, a transmis șeful de la Economie.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat