La cât ajung salariile mărite ale primarilor și șefilor de CJ, după ultima decizie a Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a hotărât ca aleșii locali care lucrează în instituții care implementează proiecte cu finanțare externă vor avea salariile mărite cu până la 50%. De exemplu, primarul general al Capitalei ar putea ajunge la o leafă brută de 31.200 de lei

Guvernul Ciucă a luat decizia creșterii acestor venituri FOTO gov.ro

Salariile președinților și ale vicepreședinților de consilii județene, dar și ale primarilor și viceprimarilor care implementează proiecte finanțate din fonduri europene și prin PNRR vor fi majorate cu până la 50%, prevede o ordonanță dezbătută marți de Guvern. În prezent, acest spor este de 25%, iar autoritățile române consideră că majorarea este necesară pentru a stimula șefii de consilii județene și primării să atragă fonduri europene.

Potrivit proiectului, majorările vor putea fi aplicate în cazul demnitarilor care implementează astfel de proiecte „în limita bugetului aprobat cu această destinație”.

În momentul de față, indemnizația de primar pleacă de la un brut de 20.800 de lei, cât are edilul general al Capitalei, Nicușor Dan. Indemnizația lui Nicușor Dan va putea crește la 31.200 de lei brut. Salariile din primărie vor putea ajunge la un maxim de sumă cât va avea viceprimarul, adică 28.080 de lei, potrivit reglementărilor legale.

Și funcționarii vor putea ajunge la această sumă, fără probleme, pentru că deși salariul de bază e mai mic față de al unui demnitar public ales, un funcționar din primărie cu o poziție de conducere sau execuție mai are și spor de 15% de condiții vătămătoare, plus eventual spor de doctorat. Cei care sunt zona de control financiar au și un alt spor de 10%.

Și lefurile președinților de CJ și a primarilor de municipii vor ajunge la 28.080 de lei, în timp ce cele ale vicepreședinților de CJ și ale viceprimarilor ar ajunge la 24.960 de lei. Practic, această categorii de demnitari publici aleși ar ajunge la exact aceeași leafă cu a șefului statului.

La polul opus al salarizării demnitarilor publici aleși, va fi viceprimarul de comună cu mai puțin de 3000 de aleși, care poate sări de o leafă de 6.240 de lei la 9.360 de lei. Tot până la acest nivel poate să ajungă și salariul celor din primărie care muncesc pe PNRR.

Ce spune ministrul Marcel Boloș

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat, într-o intervenție la DIGI24, că aleșii locali merită asemenea măriri.

Primarul care își face treaba merită cu vârf și îndesat acest spor dacă are contracte de finanțare și proiecte atrase. Muncă lui zilnică, faptul că renunță la multe lucruri din viață ca să o ducă mai bine comunitatea, asta ne motivează ca să acordăm acest spor. Nu e o formă mascată de majorare a salariului, ci o formă directă de a stimula conducătorii de instituții – primarii și consilii județene pentru atragerea de fonduri și e un demers pe care l-am făcut și îl considerăm echitabil. Era nefiresc că sporul funcționarului aflat în subordinea primarului să fie de 50% și primarul care își asumă responsabilitatea activității să aibă 25%. Un populism care nu e foarte bun, pentru că România e angajată în acest proces de absorbție a 80 de miliarde de euro", a declarat Marcel Boloș.

Mai multe pentru tine:
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat