România va contribui cu 1.3 milioane de dolari la fondurile NATO pentru Ucraina, R. Moldova și Georgia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul a discutat cu șeful NATO despre importanța regiunii Mării Negre, arătând necesitatea sprijinirii statelor vulnerabile din zonă. Șeful Guvernului a prezentat decizia României de a contribui la fondurile dedicate acestor țări cu 1,3 milioane de dolari.

Premirul Roâniei a discutat cu șeful NATO FOTO Arhivă

„Am subliniat miza continuării sprijinului şi asistenţei pentru Ucraina. De asemenea, am reiterat sprijinul pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei, asumat încă din 2008, la Summitul de la Bucuresti”, a spus premierul Nicolae Ciucă în cadrul declarațiilor de presă cu Jens Stoltenberg. 

Arătând totodată că a accentuat faptul că Republica Moldova şi Georgia, partenerii noştri cei mai vulnerabili ca efect al războiului Rusiei contra Ucrainei, au nevoie de susţinerea noastră”, șeful Guvernului român a prezentat decizia țării privind sprijinirea statelor vulnerabile. 

„În acest sens, am prezentat decizia României de a contribui financiar la Fondurile Voluntare NATO dedicate acestor state, cu 1.300.000 dolari (400.000 USD pentru Ucraina, 600.000 USD pentru Republica Moldova, 300.000 USD pentru Georgia). Toate aceste contribuţii reprezintă o reflectare practică a importanţei speciale acordate de România, în mod constant, politicii NATO de parteneriate”, a mai declarat Ciucă. 

Nicolae Ciucă a mai arătat că „România rămâne pe deplin angajată în îndeplinirea tuturor obligaţiilor care îi revin şi vom continua să fim un contribuitor responsabil şi activ la promovarea securităţii şi stabilităţii euroatlantice”, iar „creşterea bugetului pentru apărare, la 2,5% din PIB, este un demers concret în acest sens, în spiritul solidarităţii aliate”. 

„Am accentuat necesitatea ca NATO să monitorizeze atent situaţia din Marea Neagră”

Premierul a subliniat și că a accentuat necesitatea implementării deciziilor Sumitului de la Madrid, în ceea ce privește situația din regiunea Mării Negre. 

„Am discutat despre ameninţările şi provocările de securitate din regiunea Mării Negre, recunoscută ca zonă de importanţă strategică pentru Alianţă prin noul Concept Strategic al NATO”, a mai spus premierul, arătând că „securitatea în regiune continuă să fie afectată de războiul ilegal de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei”. 

Șeful Guvernului a mai arătat că și-a exprimat îngrijorarea pentru „efectele ample pe care comportamentul agresiv şi iresponsabil al Rusiei le poate genera pe termen lung pentru securitatea regională şi pentru securitatea euroatlantică, precum şi pentru stabilitatea globală”. 

„Având în vedere dinamica ridicată a acestor evoluţii, cât și impredictibilitatea comportamentului Rusiei, am accentuat necesitatea ca NATO să monitorizeze atent în continuare situaţia din Marea Neagră. Acest război arată, din păcate, ceea ce România susţine de mult timp: relevanţa strategică a Mării Negre pentru NATO, pentru interesele majore de securitate ale Alianţei”, a mai spus Ciucă. 

De asemenea, Ciucă a mai arătat că „punerea în aplicare deplină a tuturor celor decise de liderii aliaţi este o prioritate absolută”. „Consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO în ansamblul său, de o manieră unitară şi coerentă, este esenţială pentru ca Alianţa să poată răspunde prompt şi eficient tuturor ameninţărilor cu care se confruntă”, a subliniat șeful Executivului Român. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Doliu în muzica românească. Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, a murit înainte cu câteva zile de concertul „Am rămas doar noi”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Zodiile care încep luna aprilie cu dreptul. Au noroc cu carul și dorințele li se împlinesc una câte una
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Doi „dependenți de sex în serie”! Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate