Roman, după ce a demisionat de la Ministerul Cercetării: „Au fost două tipuri de atacuri, politice şi în planul forţelor oculte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook

După ce a demisionat de la şefia Ministerului Cercetării şi Digitalizării, în urma unor controverse legate de studiile sale, Florin Roman susţine că a fost ţinta unor atacuri ale forţelor oculte, pe lângă cele politice. Fostul ministru a declarat că se urmărea îndepărtarea sa de la minister până când va fi tranşată decizia referitoare la implementarea cloud-ului guvernamental, adică un business de zeci de miliarde de euro.

Întrebat la B1 TV, miercuri seară, ce interese au dus la îndepărtarea lui din această funcţie, Roman a răspuns: „În cazul meu au fost două tipuri de atacuri, cel politic, iar regizorul acestui atac politic la adresa mea - a şi recunoscut, de altfel, că a dorit să se împăuneze ca mare învingător, e domnul Cioloş. În celălalt plan, al forţelor oculte, le-am simţit, dar încă nu le pot defini, deşi am cerut sprijinul instituţiilor statului când am simţit că lucrurile scapă de sub control”.

Fostul ministru a mai afirmat că s-a dorit îndepărtarea lui de la conducerea acestui portofoliu pentru că urma să fie luată o decizie cu o miză importantă, cu precădere financiară, referitoare la implementarea cloud-ului guvernamental şi stabilirea furnizorilor de echipamente, context în care i s-ar fi sugerat „un investitor strategic”, pe care l-a refuzat. 

„Era foarte necesar ca Roman să nu fie ministrul Digitalizării cel puţin până la 15 ianuarie, când se va lua o decizie foarte importantă. (...)

În jurul acelei date urmează să se stabilească, în urma consultanţei pe care eu am dorit-o cu Banca Mondială, dar alţii au dorit-o să se facă în alt mod, să se stabilească soluţia de interconectare pe cloud-ul guvernamental şi partea de migrare, ceea ce înseamnă business de zeci de miliarde de euro în următorii ani pe partea de soluţii, echipamente şi furnizori de echipamente. Deci eu am luat decizia pentru că aveam două variante: de a continua ce începuse Teleman – discuţiile cu Banca Mondială – sau ce mi s-a sugerat, să fie o discuţie cu un investitor strategic. Eu am refuzat acest lucru”, a continuat Florin Roman. 

Roman a mai precizat că a verificat caietele de sarcini, care ar fi făcute la comandă astfel încât să existe un singut beneficiar pe piaţa respectivă. 

„De regulă, aceşti furnizori de echipamente sunt destul de abili încât să-şi plaseze oamenii în zona serviciilor de achiziţie. Am avut şi eu curiozitatea să mă uit pe proceduri, sunt nişte caiete de sarcini făcute, din punctul meu de vedere, la comandă, aşa încât să existe un singur beneficiar pe acea piaţă. Şi dacă vă uitaţi în zona de achiziţii, nu cred că problemele mele din CV au fost cele mai importante. Cei care se ocupă de siguranţă naţională şi de cheltuirea banului public în aceste zone ar trebui să se uite. Sunt contracte de zeci sau sute de milioane de euro. Ca să înţelegem de ce miza e aşa mare pe aceste contracte”, a explicat fostul ministru.

Florin Roman şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cercetării şi Digitalizării după 20 de zile de mandat, în urma mai multor controverse legate de studiile sale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră