Rezultatele alegerilor locale din țară. PSD a câştigat 10 din 12 localități, AUR a pierdut peste tot. Ce salariu va avea Ciolacu la CJ Buzău

0
Publicat:

Alegerile locale parțiale desfășurate duminică în 12 localități din ţară au fost dominate de PSD, care a câștigat 10 din cele 12 funcţii de primar. PNL a obținut o singură victorie, USR a avut un candidat cu un scor foarte mic, iar AUR nu a reușit să câștige nicio primărie.

La nivel naţional, PSD a câştigat cele mai multe primării. FOTO Facebook / Marcel Ciolacu

Alegerile locale parțiale organizate duminică, 7 decembrie, în 11 comune și un oraș au reconfirmat dominația PSD în teritoriu, chiar dacă în Capitală a câştigat candidatul liberal.

Social-democrații au câștigat zece dintre cele douăsprezece funcții de primar la votul din 7 decembrie, pierzând doar în comuna Cârța din județul Sibiu, acolo unde s-a impus candidatul PNL, potrivit datelor d pe platforma prezenta.roaep.ro.

De altfel, aceasta a fost și unica victorie liberală de la aceste alegeri, în afara rezultatului obținut în Capitală de Ciprian Ciucu.

La nivel naţional, USR a avut o prezență simbolică, înscriind un singur candidat în toate cele 12 localități. Este vorba despre Iulian Toșcuță, care a candidat în comuna Mihai Eminescu din județul Iași, unde a obținut doar 1,50%, adică 48 de voturi. În aceeași localitate s-a înregistrat și singura femeie aleasă primar în ziua votului: Andreea Cristina Alecu-Gireadă (PSD), care a câștigat cu 41,54%, adunând 1.330 de voturi.

AUR, în schimb, nu a reușit să obțină niciun mandat. Formațiunea nu s-a impus nici măcar în comuna Valea Ciorii din județul Ialomița, singurul loc unde PSD și PNL nu au avut candidați. Acolo, alegătorii l-au ales primar pe independentul Ionuț Fătu, care a câștigat cu 49,50% (397 de voturi).

În celelalte localităţi localități unde au candidat, reprezentanţii AUR au obţinut scoruri modeste, între 0,37%, cel mai mic rezultat, şi 14,36%, cel mai bun rezultat.

În ansamblu, scrutinul de duminică a confirmat o diferență politică semnificativă în favoarea PSD, care a reușit să domine clar competiția în cele mai multe dintre localitățile unde s-au ținut alegeri interimare. 

Marcel Ciolacu a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău cu un număr dublu de voturi față de contracandidatul AUR de pe locul 2.  Venitul prevăzut de lege pentru șefia CJ Buzău este de 21.700 de lei pe lună, față de cei 13.000 de lei pe care îi încasa pentru funcția de deputat în Parlamentul României.

Rezultatele pe localităţi

Comuna Remetea (Bihor)

Ionel Stelian Copi (PSD) – 76,08% (1.218 voturi)

Petru Dan (PNL) – 23,92% (383 voturi)

Mihai Eminescu (Botoșani)

Andreea Cristina Alecu – Gireadă (PSD) – 41,54% (1.330 voturi)

Ionuț Cristian Sigartău (PNL) – 25,70% – (823 voturi)

Florin Daniel Buhă (AUR) – 5,97% (191 voturi)

Iulian Toșcuță (USR) – 1,50% (48 de voturi)

Marga (Caraș Severin)

Nicolae Beg (PSD) 67,23% (320 de voturi)

Ion Florin Marcu (PNL) 32,77% (156 de voturi)

Dobromir (Constanța)

Visel Iusein (PSD) 65,13% (992 voturi)

Paul Niculcea (PNL) 33,36% (508 voturi)

Egevit Ali (AUR) 0,85% (7 voturi)

Lumina (Constanța)

Daniel Emil Mantea (PSD) 43,51% (2.110 voturi)

Alexandru Ionescu (PNL) 40,92% (1.984 voturi)

Alexandru George Simion (AUR) 13,18% (639 de voturi)

Găești (Dâmbovița)

Alexandru Iorga (PSD) 67,40% (4.257 voturi)

George Raul Bidică (PNL) 23,92% (1.511 voturi)

Ana – Maria Dragotă Zamfir (AUR) 5,29% (334 voturi)

Sopot (Dolj)

Costinel Busduceanu (PSD) 77,27% (731 voturi)

Florin Marian Tănase (PNL) 15,33% (145 voturi)

Cătălin Ștefăniță Gogoașe (AUR) 6,13% (58 de voturi)

Vânători (Iași)

Bogdan Constantin Lupu (PSD) 57,12% (1.219 voturi)

Vasile Asoltanei (PNL) 40,30% (860 de voturi)

Maria Neder (AUR) 0,37% (8 voturi)

Valea Ciorii (Ialomița)

Ionuț Fătu (independent) 49,50% (397 voturi)

Florin Apostol (AUR) 11,72% (94 voturi)

Poienile de sub Munte (Maramureș)

Simion Țofei (PSD) 48,36% (1.603 voturi)

Ioan Holdiș (PNL) 37,29% (1.236 voturi)

Ioane Pisten (AUR) 14,36% (476 de voturi)

Șieu (Maramureș)

Ioana Rus (PSD) 53,58% (613 voturi)

Petru Moiș Stoica (PNL) 10,58% (121 voturi)

Cârța (Sibiu)

Eduard Andrei Manițiu (PNL) 66,19% (417 voturi)

Cristin Magheru (PSD) 33,81% (213 voturi)

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG