Reuniunea miniștrilor Apărării din grupul B9. Angel Tîlvăr: „Rusia rămâne cea mai importantă amenințare la adresa securității Aliaților”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniștrii Apărării care fac parte din formatul București 9 s-au reunit în cursul zilei de miercuri, 18 septembrie, la Palatul Parlamentului. Reprezentanții țărilor membre au vorbit despre situația de securitate din regiune.

Miniștrii Apărării din grupul B9 s-au reunit la București. FOTO Presidency (Arhivă)

„Miercuri, 18 septembrie 2024, a avut loc, la Palatul Parlamentului, reuniunea miniștrilor apărării în format București 9, găzduită de ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și cu participarea reprezentanților din Polonia - în calitate de copreședinte, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria. 

Discuțiile din cadrul celor două sesiuni de lucru s-au concentrat pe situația de securitate din regiune, marcată de amenințările în creștere ale Federației Ruse, precum și pe măsurile de consolidare a posturii de descurajare și apărare a Flancului Estic, de o manieră coerentă și robustă, de la Marea Neagră la Marea Baltică”, se arată în comunicatul de presă al MApN. 

Referitor la situația din regiunea Mării Negre și a Flancului Estic al NATO, Angel Tîlvăr a susținut că Rusia este cea mai semnificativă „amenințare la adresa securității Aliaților, amenințările hibride fiind în creștere”. 

Cu privire la situația de securitate din regiunea Mării Negre și a Flancului Estic al NATO, ministrul apărării naționale a reiterat faptul că Federația Rusă rămâne cea mai importantă amenințare la adresa securității Aliaților, amenințările hibride fiind în creștere. De asemenea, au fost discutate evoluțiile de securitate generate de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina”, se mai arată în comunicatul cu pricina. 

Statele membre ale B9 sunt îngrijorate cu privire la situațiile generate în ultima vreme de pătrunderile neautorizate ale dronelor Federației Ruse în spațiul aerian al NATO – în Polonia, România, Letonia, precum și cu privire la escaladarea tensiunilor de-a lungul frontierelor Alianței. Am pledat, atât în consultările la nivel NATO, cât și în acest important format regional, pentru identificarea unor forme de răspuns coordonat la nivel aliat“, a declarat Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale. 

„Discuțiile din cadrul B9 au reprezentat o oportunitate pentru conturarea unei poziții comune a statelor de pe Flancul Estic, referitoare la măsurile de consolidare a posturii de descurajare și apărare, în pregătirea reuniunii miniștrilor din țările membre ale NATO, care va avea loc în luna octombrie”, conform comunicatului.

„Provocările cu care se confruntă Republica Moldova”

Ministrul Apărării a mai afirmat că „apărarea colectivă” este și va fi obiectivul Alianței.

Apărarea colectivă rămâne scopul esențial al Alianței. Furnizarea forțelor și capabilităților cu grad ridicat de pregătire, precum și a infrastructurii rămân obiective esențiale în îndeplinirea acestei sarcini fundamentale. Dezvoltarea coridoarelor de mobilitate militară va asigura desfășurarea rapidă a forțelor și capabilităților aliate pentru întregul Flanc Estic“, a mai adăugat Angel Tîlvăr. 

Totodată, o altă chestiune abordată a fost și situația Republicii Moldova, stat care este „afectat” de acțiunile Moscovei. 

„În cadrul sesiunilor de lucru, au fost aduse în atenție provocările cu care se confruntă Republica Moldova, stat puternic afectat de acțiunile hibride ale Federației Ruse, și nevoia acordării sprijinului necesar pentru atingerea dezideratului de integrare europeană. 

De asemenea, participanților la reuniunea B9 le-a fost transmis și un mesaj video din partea Statelor Unite ale Americii, prin adjunctul secretarului american al Apărării, Amanda Dory

Ministrul Tîlvăr a mulțumit pentru prezență tuturor reprezentanților țărilor membre ale inițiativei București 9, subliniind, încă o dată, rolul important reprezentat de formatul B9 în promovarea intereselor de securitate ale regiunii noastre. 

La finalul reuniunii, reprezentanții B9 au adoptat o Declarație Comună care poate fi consultată AICI”. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate