Război între ANI şi Parlament, după ce deputaţii jurişti au amânat o decizie în cazul incompatibilităţii lui Petre Roman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a avertizat, luni, că va dispune amendarea membrilor Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, în cazul în care aceştia nu iau o decizie în cazul lui Petre Roman, declarat incompatibil. Surse politice au declarat în presă că deputaţii ar fi fost chiar amendaţi de ANI, însă deputaţii au subliniat astăzi că nu s-a primit vreo contravenţie şi nici nu există motive pentru care să fie amendaţi.

Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, marţi, Camerei Deputaţilor revocarea din funcţie a deputatului Petre Roman, pe motiv că raportul care îi constata incompatibilitatea a rămas definitiv, prin necontestare.

În conformitate cu prevederile art. 29, alin. 3 din Legea nr. 176/2010, republicată, „neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când raportul de evaluare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune”, a subliniat ANI, într-un comunicat, şi a avertizat cu privire la tergiversarea deciziei.

Ulterior, surse politice au declarat în presă că fiecare deputat din Comisia juridică ar fi fost amendat de ANI cu 2000 de lei pentru că a amânat raportul. Deputaţii au negat, oficial, că s-ar fi primit amenzi.

„Nu a primit nimeni amenda. În al doilea rând, nu văd care e greşeala Comisiei juridice, care doar a primit nişte documente noi şi, conform principiului loialităţii colaborării interinstituţionale, am cerut care e punctul de vedere al ANI cu privire la acele înscrisuri. În ipoteza în care va veni o amendă, vom merge în instanţă, fără îndoială”, a precizat deputatul PNL Cătălin Nicolescu.

O opinie similară a avut şi deputatul Niculina Mocioi care a declarat, pentru Mediafax, că vacantarea postului de deputat intră în sarcina Biroului Permanent. „Amenda nu are obiect, dar aşteptăm să vedem comunicarea oficială a ANI“, a spus Mocioi.

Roman şi ANI, în conflict

Petre Roman a fost declarat incompatibil de către ANI după ce a deţinut simultan funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată. Roman a contestat de două ori raportul ANI.

A doua oară, când trebuia să trimită contestaţia către Curtea de Apel Bucureşti, a trimis-o către Tribunalul Bucureşti. Tribunalul Bucureşti i-a respins contestaţia, după ce acesta nu achitase taxa de timbru. ANI susţine că decizia  a rămas definitivă după ce Roman nu a mai făcut o altă contestaţie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete