Răspunsul lui Mihai Goţiu după ce o parte din USR-PLUS i-a cerut demisia: Decizia mea e luată. Un „vânător de funcţii” nu critică deciziile conducerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Goţiu FOTO Iulian Bîrzoi

Fostul senator Mihai Goţiu le-a răspuns colegilor din USR-PLUS după ce aceştia au publicat o scrisoare publică în care îi cer demisia. Acesta ironizează acuzele cum că ar fi provocat un „deficit de imagine” alianţei şi subliniază că în legislatira trecută „am fost de departe cel mai activ senator” şi că rămâne dedicat luptei pentru protejarea mediului.

„Paradoxal (sau nu), chiar scrisoarea în sine arată că am ţinut (şi ţin) mai mult la principii decât la o funcţie publică sau alta – pentru că un «vânător de funcţii» NU critică deciziile conducerii, dimpotrivă, are grijă să scuture până şi scamele imaginare de pe paltonul acesteia, tocmai pentru a nu-şi periclita poziţia internă”, afirmă Mihai Goţiu pe Facebook.

308 membri USR PLUS au semnat o scrisoare publică prin care îi cer demisia lui Mihai Goţiu din toate funcţiile deţinute în partid şi din partid. Scrisoarea a apărut după ce Goţiu şi-a depus CV-ul pentru competiţia internă din partid în vederea ocupării unor funcţii în ministere. Acesta intenţiona să fie propus pentru funcţia de şef al Gărzii de Mediu, sau secretar de stat la Ministerul Mediului.

„Încă am încredere că la nivelul conducerii USR PLUS protecţia mediului este şi va rămâne o prioritate, aşa cum am dovedit-o în Parlament, în ultimii patru ani, şi aşa cum le-am promis public cetăţenilor în campania electorală de la sfârşitul anului trecut. Am detaliat şi în scrisoarea de intenţie pe care am trimis-o în cadrul procedurii interne, de ce consider că am experienţa, competenţa şi studiile necesare, dar şi motivaţie personală şi susţinere publică pentru a conduce Garda Naţională de Mediu, astfel încât această instituţie să devină, cum ar trebui să fie, un etalon pentru ceea ce înseamnă protecţia mediului în România”, a adăugat Mihai Goţiu.

În ce privesc colegii din USR-PLUS care-i cer demisia, acesta subliniază că va continua să se lupte pentru mediu.

„Cetăţenii sunt primii în faţa cărora răspund şi în faţa cărora răspunde şi USR, de la membri cotizanţi, până la cei cu funcţii de reprezentare publică ori de conducere în partid. Cetăţenii care ne finanţează activitatea (cu sume deloc neglijabile) au dreptul să fie primii care ne trag la răspundere pentru ceea ce facem (sau nu facem), care ne pot oferi susţinere ori care ne pot cere demisia. De aceea, mi-e greu să înţeleg cum ar putea «să dea cu minus» pentru imaginea partidului, activitatea mea”. (...)

Decizia conducerii USR (mai exact a majorităţii actuale din Biroul Naţional al USR) o vom afla în câteva zile sau, cel târziu, până la sfârşitul acestei luni. Decizia mea e luată. Şi e luată de mult timp: voi continua să mă implic şi să lupt pentru salvarea apelor şi pădurilor, pentru un aer mai curat şi, în cele din urmă, pentru viitorul sănătos al copiilor şi nepoţilor noştri”, a conchis Mihai Goţiu.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două