Rareş Bogdan, despre contestatarii din PNL: Sunt nişte papagali. Dacă-i scoţi pe stradă, nu-i recunoaşte nici bunica lor

0
Publicat:

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, i-a catalogat drept „papagali” pe colegii care-l contestă și care încearcă să-și facă un loc pe listele pentru europarlamentare, dar pe ei nu-i cunoaște prea multă lume.

Rareș Bogdan îi atacă pe „papagalii” din PNL FOTO Mediafax

Cei mai mulţi care vorbesc de mine sau de alţii, care facem ceva sau care am făcut ceva şi care avem o anumită imagine, credibilitate, notorietate, dacă-i scoţi pe stradă, nu-i recunoaşte nici bunica lor. Deci cei care vorbesc sunt nişte papagali care în viaţa lor n-au făcut absolut nimic şi care s-au agăţat de sigla PNL”, a afirmat Rareș Bogdan, într-un interviu pentru Prima TV.

Șeful delegației române a PPE susţine că se situează în top trei politiceni PNL ca nivel de credibilitate, după Emil Boc şi Nicolae Ciucă. „Problema lor e că eu, deşi n-am ocupat o funcţie de ministru, de preşedinte de Cameră, de comisar european, în continuare sunt în top trei politiceni PNL ca recunoaştere şi credibilitate la nivel naţional alături de Emil Boc şi de Nicolae Ciucă. Aşa au vrut oamenii. Asta-i viaţa!”, a completat Rareş Bogdan.

Unii, cei care mă contestă, da, sunt nişte papagali. Aceste personaje sunt marginale, fără forţă electorală, fără credibilitate la nivel naţional, fără notorietate şi care nu sunt nici Emil Boc, nici Ilie Bolojan, nici George Flutur, nici Dan Motreanu, nici Iulian Dumitrescu. Sunt nişte personaje care, dacă le spunem numele la nivel naţional, n-au recunoaştere nici de 1%”, a mai punctat liberalul.

PNL peste AUR

  „Cea mai mare surpriză în alegerile din anul 2024 o va reprezenta scorul sub aşteptări al AUR. Eu am sondaje de opinie, împreună cu Dan Motreanu, care se ocupă direct şi eu în subsidiar (…) noi cercetăm toate judeţele şi oraşele reşedinţă de judeţ. Nici pe departe AUR nu este la nivelul (n.r. - comunicat) Noi încă nu am testat şi avem vreo 20 de rezultate, un judeţ unde AUR să depăşească 20 la sută. Cel mai mult are 18% cred că în Dâmboviţa”, a precizat Rareș Bogdan, într-un interviu pentru Prima TV.

  Prim-viceprședintele PNL a subliniat că rezultate mai mari are AUR în Constanța și Gorj. De altfel, în cazul Gorhului, Rareș Bogdan a subliniat că acolo procente mari avea și PRM, dar și PP-DD-ul lui Dan Diaconescu. „Există şi judeţe cu 6, 7, cu 8, cu 11%”, a mai precizat Rareş Bogdan.

  Întrebat dacă PNL va fi peste AUR la alegerile europarlamentare, Rareş Bogdan precizat: „Fără nicio problemă. PNL va avea un scor mult, mult, mult peste ceea ce se crede din punct de vedere al scorul electoral, pentru că PNL are câteva atuuri. Eu vă spun că peste 20 dacă colegii mei vor înţelege cât de important este să folosim, să ne folosim de atu-urile pe care le avem. Şi atuurile sunt: lucrurile realizate în cadrul guvernării despre care n-am vorbit, foarte multe lucruri realizate în cadrul guvernării despre care nu am vorbit, trecînd prin trei crize profunde. Una, cea Covid, gestionată de PNL, guvernul Orban, a doua, criza energetică, gestionată de guvernul PNL, prin Ciucă, şi a treia, criza războiului din Ucraina, care a fost gestionată de PNL prin guvernul Ciucă, în parteneriat cu Iohannis”.  

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere