Raport favorabil pentru proiectul de lege privind plafonarea dobânzilor la creditele de consum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bani FOTO Shutterstock

Proiectul privind plafonarea dobânzilor la creditele de consum a primit raport favorabil în comisiile reunite de specialitate ale Senatului.

„ASA, DA! Astazi, proiectul de lege privind plafonarea dobanzilor la creditele de consum a primit, IN UNANIMITATE, RAPORT FAVORABIL!!! Iata ca se poate, dupa ani si ani de dispute, ca toti politicienii sa fie de aceeasi parte! A dreptatii si echitatii si, nu in ultumul rand a oamenilor striviti de nedreptati, de rate si dobanzi impovaratoare!Multumesc, in primul rand parlamentarilor initiatori de la PSD, dar si de la toate celelate partide care au inteles nevoia de a-i apara pe oameni de abuzuri si nedreptati”, a scris senatorul PSD Daniel Zamfir, vicepreşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii, pe Facebook. 

„Scopul principal al reglementării propuse vizează limitarea costului total al creditării, stimulând astfel accesul A consumatorilor de credite prin creşterea încrederii în sistemul fmanciar-bancar. In acest scop, în funcţie de creditor, pentru creditele de consum au fost introduse praguri diferite ale dobânzii anuale”, arată documentul privind motivarea necesităţii proiectului legislativ. 

Iniţiativa legislativă prevede plafonarea dobânzilor anuale ale creditelor astfel: „în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de opt puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piaţa financiarbancară internă”.

De asemenea, „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR”, iar „în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 lei, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.

Iniţiatorii proiectului legislativ mai argumentează faptul că „în Romania, lipsa unei reglementari care sa introducă un plafon maxim pentru costul creditelor acordate populaţiei, a permis practicarea unor dobânzi mult peste media europeana, precum si existenta unor abuzuri uriaşe atat din partea băncilor cat si din partea IFN -urilor (dobânzi de peste 2000%). Cu toate acestea, creditele acordate de IFN-uri, care nu sunt supuse niciunui control şi niciunei supravegheri a BNR, sunt “căutate” de consumatori întrucât promotorii insistă pe facilitatea accesării acesteia şi pe valoarea mică, “justificată” de nevoia urgentă şi de restriştea sau chiar nefericirea împrumutatului”. De asemenea, „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat recent că dobânzile din contractele de credit trebuie plafonate la nivelul celor obişnuite, iar dobânzile moratorii (penalităţile de întârziere) excesive trebuie eliminate din contract”, mai arată motivarea proiectului legislativ.

   

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului