Ramona Mănescu, propusă la Transporturi: „Sunt soldatul conştiincios din rândurile PNL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu FOTO Arhiva Adevărul

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a vorbit, duminică seara, despre nominalizarea sa pentru funcţia de ministru al Transporturilor, arătând că doreşte să impună, la minister, o atitudine „de disciplină şi respect“.

„Sunt soldatul conştiincios din rândurile PNL. Sunt mai milităroasă de felul meu, mi-aş dori ca şi în Ministerul Transporturilor să fie o atitudine de disciplină şi respect. Orice minister are nevoie de foarte multă disciplină.“

În ce priveşte aşteptările românilor de la viitorul ministru al Transporturilor, ea crede că, de pildă, „un kilometru de autostradă, în România, ar putea fi realizat la preţul la care se realizează în Cehia, Polonia, Germania.“

„Aşteptările românilor sunt acestea: să vedem că avem şi noi drumuri, că suntem în Europa. Eu am maşină, conduc, mi-aş dori să am pe unde să conduc. Mi se par justificate aşteptările şi cred că, dacă reuşeşti să impui nişte criterii oamenilor cu care lucrezi, dacă reuşeşti să îi faci să lucreze în anumite standarde, un kilometru de autostradă în România ar putea fi realizat la preţul la care se realizează în Cehia, Polonia, Germania. Este posibil. “, a declarat aceasta, la Antena 3.

Totodată, ea a afirmat că va discuta cu premierul Victor Ponta şi aşteaptă să fie informată cu privire la cele mai importante proiecte din cadrul ministerului.

„Voi avea o discuţie cu premierul Victor Ponta şi, în afară de faptul că va trebui să preiau tot portofoliul şi să fiu pusă în temă cu proiectele în derulare, sigur că premierul mă va informa şi cu privire la proiectele prioritare. Oricum, Ministerul Transporturilor este unul de maximă importanţă pentru România. Sigur că vor fi proiecte prioritare, dar aceste lucruri le vom discuta în cadrul Guvernului, cu premierul, cu ceilalţi colegi care sunt în temă şi care presupun că mă vor pune în temă.“, a explicat Mănescu.

Întrebată dacă e de părere că preşedintele Traian Băsescu va accepta numirea sa în fruntea Transporturilor, aceasta a replicat :  „şi domnul Băsescu ştie că o prioritate a MT este atragerea fondurilor europene şi cred că, cel puţin din punctul acesta de vedere, ar putea spune «da».“

PNL  îi prezintă premierului propunerea „2 în 1“: Ramona Mănescu şi Nini Săpunaru. Ponta o alege pe Mănescu

 Nini Săpunaru, propunerea lui Crin la Transporturi: „Ştiu ce am de făcut la minister. Am un scenariu de război“

Ponta: „Aştept de la PNL o persoană cu experienţă politică şi cu imagine foarte bună pentru Transporturi“

Ramona Mănescu, propusă la Transporturi: „Mă onorează încrederea acordată de premierul Victor Ponta“

Roşca Stănescu, despre propunerea Ramonei Mănescu la Transporturi: „Este un act de sacrificiu pentru Victor Ponta“

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort