PSD prezintă avizul dat de Nicuşor Dan pentru construirea unui spital de oncologie pediatrică. „L-a amânat ani de zile, mințind că e ilegal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a semnat pe 30 aprilie o autorizaţie de construire pentru extinderea unei clădiri a clinicii Sanador, după ce Crin Antonescu i-a reproșat, zilele trecute, că a amânat semnarea avizului, în ciuda unei hotărâri judecătorești.

Dispută între Nicușor Dan și Crin Antonescu Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a prezentat într-o postare pe Facebook o autorizaţie de construire pentru extinderea unei clădiri a clinicii Sanador, pe strada Sevastopol din Capitală, unde ar urma să funcţioneze un spital de oncologie pentru copii.

Acesta a precizat că primarul Nicuşor Dan, candidat independent la prezidențiale, a amânat ani de zile semnarea documentului, sugerând că a semnat sub presiunea campaniei electorale.

Parca era ilegal domnule Nicușor Dan... cum de l-ai semnat? Te-a speriat campania electorală? Câtă MINCIUNĂ! Câtă perversitate! Vedeți oameni buni ce urlăm de ani? De asta se pierd bani europeni... pentru că indivizi ca Nicușor Dan blochează conștient dezvoltarea! Aici aveți avizul pentru spitalul de oncologie pentru copii, pe care Nicușor Dan, cel care vrea sa fie președintele României l-a amânat ani de zile, mințind că este ilegal! AZI (30 aprilie), pentru că l-a speriat campania electorală - A SEMNAT!”, a scris Rogobete, pe Facebook.

Deputatul a mai adăugat că în aceeași situație sunt și Institutul pentru Boli Cardiovasculare „CC Iliescu”, precum și Centrul de Oncologie de la Spitalul „Bagdasar Arseni”.

Dispută între Antonescu și Nicușor Dan pe tema autorizației de construire

Semnarea autorizaţiei de construire de către Nicuşor Dan a constituit o temă de dispută între Crin Antonescu și Nicușor Dan la dezbaterea electorală organizată pe 30 aprilie, de Antena 3 CNN.

Domnule Nicușor Dan, acum 5 ani de zile, vi s-a solicitat aprobarea pentru unei clinici oncologice pentru copii, Sanador, ați stat în procese. Acum doi ani o instanță a pronunțat o decizie definitivă, în doi ani erați obligat să semnați autorizația. Aud, înțeleg, îmi spuneți dacă e adevărat sau nu că totuși azi (30 aprilie n.r.) ați semnat-o după ce am avut discuții publice”, a spus Antonescu.

Nicușor Dan a răspuns: „Dacă dumneavoastră aveți vreo problemă cu modul în care se tratează cancerul în România vă rog să vă adresați colegului dumneavoastră, domnul Rafila (Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, n.r). Dacă vorbim de sistemul medical din România, trebuie să constatăm că noi de 30 de ani nu avem o viziune pentru sistemul medical, pentru infrastructură, nu există proiecte pentru mari spitale care să înlocuiască infrastructura improprie pentru activitatea medicală din România”.

Acesta a mai adăugat: „Dacă din lipsa acestei viziuni pe sistemul de sănătate se pune presiune pe un primar să semneze un act pe care-l consideră ilegal, cred că trebuie să-i lăsăm posibilitatea de a judeca legalitatea. Și nu sunt doi ani, sunt câteva luni și mai puțin de când s-a redactat hotărârea definitivă, să știm și noi ce să facem”.

În cele din urmă, primarul a recunoscut că a semnat pe 30 aprilie avizul. „Da. Asta nu înseamnă că un privat care are medici foarte buni trebuie să construiască nelegal acolo unde construieşte”, a explicat Nicușor Dan.

Crin Antonescu a încheiat subiectul afirmând: „Tot ce trebuie să constat e că trebuie să facem campanie electorală în fiecare lună pentru că, din motive electorale, ați semnat azi ceea ce de doi ani nu semnați, două zile au fost suficiente”.


Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt