PSD poate spune adio PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii şi-au asigurat o majoritate fără PNL şi la Senat, după ce, în toamnă, au reuşit acelaşi lucru la Camera Deputaţilor.

PSD s-ar putea debarasa oricând de PNL, după ce şi-a mai îngroşat grupul parlamentar cu încă trei senatori de la partidul lui Dan Diaconescu, chiar înainte de startul sesiunii parlamentare. Haralambie Vochiţoiu, Dumitru Bujor şi Ion-Simeon Purec  au demisionat din PPDD şi s-au înscris în UNPR, partid ce funcţionează la Parlament sub umbrela PSD.

„Aveam două alternative - să rămân pe hol şi să fac naveta din Valea Jiului la Bucureşti- şi să îmi iau indemnizaţia sau să mă afiliez unui alt grup politic cu care să duc înainte proiectele pe care le-am început “, şi-a motivat Haralambie Vochiţoiu trecerea la UNPR. În plus, Vochiţoiu a anunţat că şi restul senatorilor PPDD vor trece de partea puterii, fără a preciza însă partidul.

Un singur ales din trupa lui Dan Diaconescu se încăpăţânează să meargă mai departe alături de partidul care a trimis-o în Legislativ. „Eu rămân aici, la PPDD. Rămân ultima, să sting lumina“, a declarat Vasilica Steliana Miron, viceliderul senatorilor PPDD.

Cum arată majoritatea PSD

În acest moment, Camera Deputaţilor numără 406 membri, din care 171 activează în grupul PSD. Social-democraţii pot obţine o nouă majoritate parlamentară dacă îi înlocuiesc pe liberali cu PC şi UDMR, partide care au, separat, câte 18 deputaţi şi sunt într-o relaţie cordială cu PSD. O asemenea alianţă ar strange 207 voturi, cu trei mai mult decât ar fi nevoie pentru o noua majoritate. Pentru a îndepărta orice emoţie, PSD i-ar mai putea coopta şi pe cei 18 deputaţi ai minorităţilor naţionale, care votează întotdeauna de partea puterii.

Dacă social-democraţii au la Cameră, cel puţin pe hârtie, o majoritate liniştitoare, la Senat rândurile sunt mai strânse. Din cei 171 de senatori, PSD are 74, iar PNL - 50. Partidul condus de Victor Ponta şi-ar putea asigura repede majoritatea tot cu ajutorul PC şi UDMR, care numără fiecare câte opt senatori, însă ar fi o majoritate foarte riscantă, de doar patru voturi. 

Cu cei trei senatori trecuţi la UNPR, dar care vor face parte din grupul PSD, social-democraţii vor ajunge la 93 de senatori, cu şapte peste limită. Însă, dacă iar mai convinge şi pe restul de patru rămaşi deocamdată în partidul lui Dan Diaconescu, atunci PSD ar putea guverna liniştit fără PNL, iar USL ar deveni istorie.

PNL, misiune imposibilă

Chiar dacă au adoptat şi ei, în toamnă, tactica racolării la bucată, liberalii nu au ţinut pasul cu partenerii social-democraţi şi nu se pot gândi în acest moment să formeze o majoritate parlamentară fără PSD. Liberalii au doar 100 de deputaţi, iar pentru a forma majoritatea de 204 ar avea nevoie de voturile PDL, PPDD, UDMR şi PC, situaţie utopică. Nici la Senat situaţia nu este mai prielnică. Cu 50 de senatori, liberalii ar fi la câteva voturi de majoritate chiar dacă ar bate palma cu PDL şi cu ce a mai rămas din PPDD.

Citeşte şi:

PPDD nu mai există în Senat. Vochiţoiu: „Eu şi majoritatea senatorilor PPDD am demisionat. Mergem la majoritate”

Liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochiţoiu, şi majoritatea membrilor acestui grup au demisionat din partid, urmând să se înscrie într-o formaţiune din actuala majoritate.

Senatorii Vochiţoiu, Bujor şi Purec s-au înscris în UNPR, după ce au demisionat din PPDD

UNPR a anunţat, marţi, înscrierea în partid a senatorilor Haralambie Vochiţoiu, Dumitru-Marcel Bujor şi Ion-Simeon Purec, aleşi din partea PPDD.


 


 


 

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG