Proiect PNL: Fără candidaţi penali la prezidenţiale şi parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Alina Gorghiu. FOTO Mediafax

PNL a depus două iniţiative legislative prin care vrea modificarea legilor care reglementează alegerile parlamentare şi prezidenţiale, în proiectele liberale fiind prevăzut expres faptul că persoanele condamnate definitiv nu pot candida pentru demnitatea de şef de stat sau ales în Legislativ.

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au suferit condamnări definitive“, este completarea care urmează a fi făcută celor două legi.

„În virtutea jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la integritatea funcţiei publice, am înregistrat astăzi două iniţiative legislative pentru reglementarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posibilii candidaţi la alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Iniţiativele au rolul de a menţine, respectiv de a spori, rigorile de integritate de care trebuie să se bucure aceste demnităţi alese, implicit încrederea în instituţii publice esenţiale în statul român“, a afirmat senatoarea Alina Gorghiu, principalul iniţiator.

Criterii de integritate doar pentru miniştri

În prezent, o prevedere asemănătoare poate fi întâlnită la nivelul Legii 90/2001 de funcţionare a Guvernului, unde este stipulat faptul că persoanele condamnate nu pot ocupa funcţii de Guvern. Pe 4 mai, judecătorii Curţii Constituţionale au respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea de funcţionare a Guvernului, referitoare la acest aspect al ocupării unei funcţii de ministru în aaceastă instituţie.

„Pentru adoptarea acestei soluţii, Curtea a constatat că, în esenţă, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare şi interpretare a legii de către autorităţile publice competente, cât şi aspecte de legiferare  ce intră în competenţa Parlamentului“, se arată în comunicatul Curţii

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”